Sâmbătă, 17 martie, Mihail Neamţu, fondatorul Noua Repulică va susţine o conferinţp de presă la Centrul Regional de Afaceri Timişoara, pe tema „Mai are România un viitor? Riscul de ţară şi Noua Republică”, cu începere de la ora 13.
De asemena, la ora 11.30, Mihail Neamţu va avea o întâlnire cu cititorii în cadrul Bookfest, cu prilejul lansării cărţii „Zeitgesit – Tipare culturale şi conflicte ideologice”. Tema conferinţei va fi încurajarea tinerilor să participe la vot şi să se implice mai mult în viaţa politică. Tinerii trebuie încurajaţi să se implice în dezbaterea şi decizia politică. Statul român, ca şi numeroase alte state europene (Grecia, Italia, Spania, Portugalia), îi va obliga pe cei foarte tineri să plătească costurile Statului social şi numeroasele pierderi din sistemele bancare.O clasă politică iresponsabilă va lăsa nota de plată în seama tinerilor care astăzi, din varii motive, aleg să nu meargă la vot. Tinerii inteligenţi şi responsabili ştiu că momentul a sosit pentru a trăi din ceea ce oferă ca produse şi servicii şi că viitorul lor înseamnă educaţie, iniţiativă privată, responsabilitate faţă de sine, faţă de familie şi viitor şi implicare în viaţa comunităţii, consideră Mihail Neamţu.

Fii primul care comentează