Abia se luminase de ziuă când trupa de solişti vocali sosise la locul unde avea să se desfăşoare cea mai mare petrecere ocazionată de echinocţiul de primăvară. Greieraşii debutanţi aveau emoţii mari pentru că veneau insecte de la cele mai depărtate bălţi, luminişuri sau pâlcuri de pădure. Încă de dimineaţă începuseră pregătirile în amfiteatrul natural. Lângă un stejar bătrân, pe un butuc se amenajase o scenă pe care urma să evolueze cele mai talentate gâze. Glasurile greierilor se vor auzi până la frunzele din vârful celor ma înalţi copaci, iar dansul libelulelor va anima întreaga prezenţă. Se ocupaseră locurile din faţă.
Răsunau primele acorduri când, după o creangă îşi făcuse apariţia un nasicorn. Părea că se fereşte de orice privire indiscretă. Lângă el, printre frunzele uscate şi rămurele vechi îşi ridicase capul din carapace o broască ţestoasă.
– Ce spectacol frumos! a zis ţestoasa, încercând să facă conversaţie cu gândacul vecin.
Nu a primit niciun răspuns. Contrariată, broasca ţestoasă şi-a îndreptat privirea spre insecta coleopter. Acesta şi-a lăsat capul în jos, căutând să-şi ascundă cornul său.
– De ce te ascunzi?
– Sunt prea urât, i-a răspuns gândacul.
De uimire, ţestoasa a rămas câteva momente cu gura căscată.
– Sunt prea urât, s-a auzit din nou glasul gândacului, care s-a întors şi era gata să plece.
– Stai, nu pleca! a strigat ţestoasa.
L-a măsurat cu privirea de sus în jos şi de jos în sus, apoi l-a întrebat:
– La mine te-ai uitat?
– Nu.
– Port toată casa în spate.
– Cum poţi?
– Ce ţi-e scris, aşa îl duci, a glăsuit ţestoasa.
– Eu sunt urât! Am nasul mult prea mare şi întors la spate. Picioarele mele sunt pline de peri. Insectele nu mă iau în seamă. Mi se mai spune nas-corniţă sau băligar-cu-corn.
– Ştiu. Chiar şi taurul-lui-Dumnezeu am auzit că ţi se mai spune.
– Şi-atunci, nu am dreptate?
– Nu.
– Nu?
– Fiecare are o menire pe acest Pământ.
– Eu nu doresc să am menirea de a fi urât, a protestat gândacul.
– Nu fii prostuţ, dragul meu gândăcel!
– De ce eşti amabilă cu mine?
– Nu sunt. Vreau numai să te fac să înţelegi că nimeni nu are nimic cu tine. Du-te şi te prinde în hora ce s-a încins în faţa scenei!
– N-au să mă lase.
– Nu poţi afla decât dacă încerci. Ai încredere în mine. Du-te!
De-asupra lor un roi de gâze dansa în ritmul muzicii cântate de artiştii talentaţi. Nasicornul s-a speriat crezând că va fi alungat. Dar, nu! Întregul nor de gâze l-a prins mână şi, împreună, au jucat în horă. Fericit, gândacul a revenit la ţestoasă.
– Ei! Cum a fost?
– Credeam că-mi vor crăpa elitrele. M-au primit şi am jucat în horă!
– Să ştii că neîncrederea nu duce la nimic bun! De răutăcioşi nu ducem lipsă. Ignoră-i! Fii bun şi blând cu cei ce merită. Ei sunt mereu în jurul nostru. Caută-i! Oricine este frumos pentru cineva şi… frumuseţea fizică contează, dar nu-i esenţială. Frumosul adevărat vine întotdeauna din interior.
– Frumoase vorbe, ţestoaso! a spus nasicornul, lăsând privirea în jos. Îţi mulţumesc.
Se întoarse spre vecina lui, dar ea dispăruse. Unde? Când? se întreba gândăcelul, pentru că avea o casă mare în spate. Cum de-a putut să se mişte aşa de repede?
Învăţase ceva, nu mai era singur şi nu mai era urât, iar viaţa este frumoasă şi trebuie trăită.
Fii primul care comentează