Noaptea
Pe un pat de spital
Umbra tatălui meu
Se lupta să vadă lumina.
Respira tot mai profund
Tot mai sacadat
Respira cu toată umbra lui
Şi cu toata puterea
Eu stăteam în faţa ei
Neputincios
Am ieşit pe hol
Şi am strigat
“Este cineva aici?
Să ajute o umbră
Să vadă lumina?”
Întrebam
Şi mi se rostogoleau
Umbrele zorilor
Pe obraz.
“Nu-i nimeni aici!”
Răspundeau secundele
Umbrelor.
Umbra de pe pat
Respira tot mai profund
Tot mai repede
Tot mai sacadat
Şi i-a ieşit toată umbra pe buze,
Îndemnându-se fără milă:
“Trăieşte! Trăieşte! Trăieşte!”
Până când a mai inspirat odată
Tot Universul
Şi l-a expirat
Apoi umbra a stat,
Şi a iesit din pântecele nopţii
Soarele însângerat
ca un nou născut
pe care
lumina risipitei umbre
îl orbise.

Fii primul care comentează