Lumina din umbra

Noaptea

Pe un pat de spital

Umbra tatălui meu

Se lupta să vadă lumina.

 

Respira tot mai profund

Tot mai sacadat

Respira cu toată umbra lui

Şi cu toata puterea

 

Eu stăteam în faţa  ei

Neputincios

Am ieşit pe hol

Şi am strigat

“Este cineva aici?

Să ajute o umbră

Să vadă lumina?”

Întrebam

Şi mi se rostogoleau

Umbrele  zorilor

Pe  obraz.

 

“Nu-i nimeni aici!”

Răspundeau secundele

Umbrelor.

 

Umbra de pe pat

Respira tot mai profund

Tot mai repede

Tot mai sacadat

Şi i-a ieşit toată umbra pe buze,

Îndemnându-se fără milă:

“Trăieşte! Trăieşte! Trăieşte!”

 

Până când  a mai inspirat odată

Tot Universul

Şi l-a expirat

 

Apoi umbra a stat,

Şi a iesit din pântecele nopţii

Soarele însângerat

 

ca un nou născut

pe care

lumina risipitei umbre

îl orbise.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns