Să ieşim puţin din rutină, să stăm, preţ de o ţigară, şi să medităm. Nu este nici greu şi nici nu necesită un efort prea mare. Sau, mai bine spus, n-ar trebui. Să ne oprim din ceea ce facem, din orice ar fi sau ar însemna aceasta, şi să vedem lucrurile aşa cum sunt. Să lăsăm, pentru o clipă, totul la o parte, condusul, cumpărăturile, discuţiile cu prietenii, cu necunoscuţii, cu şeful, cu colegii, cu vânzătoarea de la butic, cu ospătarul, să lăsăm televizorul, filmele, plimbatul prin mall-uri, window shopping-ul, terasele sau barurile, restaurantele sau fast-food-urile, frizerul, coaforul, manichiurista, pedichiurista, trainerul personal, dietele, grătarele, cafelele, berile, amenajarea casei, a grădinii, a livingului, a camerei copiilor, a piticilor din grădină şi a altor pitici, şi să ne întrebăm cine suntem şi ce vrem pe această lume.
Trebuie doar să ne golim mintea de prejudecăţi şi să revenim asupra noastră, asupra propriei identităţii. Şi, chiar dacă nu găsim un răspuns clar, măcar vom şti că nu suntem nici cei care fac gesturi obscene în trafic, nici cei ce sar la bătaie, nici cei ce zgârie maşina vecinului, nici cei ce se ceartă la cozi, nici cei ce îşi înşală partenerul de afaceri, nici cei ce reclamă educatoarea, nici cei ce vandalizează oraşul, nici cei ce nu mai vorbesc cu vecinii, nici cei care nu îl ajută pe cel de lângă ei, nici cei ce trec mai departe când un om e căzut pe trotuar, nici cei ce nu răspund întrebărilor altora, nici ce ce nu au spirit colegial, nici cei care, ori de câte ori pot, refuză să facă bine.
Pentru că suntem oameni simpli, într-o lume simplă, în care nu te costă nimic să fii uman, să dai bună ziua şi să spui la revedere, să ieşi din cameră fără să trânteşti uşa, să întinzi mâna celui ce are nevoie, să citeşti o carte pe o bancă, să te bucuri de ceea ce majoritatea au uitat să facă. Să spui nu prostiei, să fii tu însuţi într-o lume schimbată zilnic, care te priveşte din ce în ce mai mirată.
A te regăsi printre toţi cei care se pierd prin labirintul nimicului cotidian înseamnă a întoarce privirea spre ei şi a vedea cum sunt, ce sunt şi unde nu vrei să ajungi.
Să ne oprim, aşadar, puţin împreună, măcar preț de o țigară, şi să vedem încotro. Fiecare în felul lui şi toţi împreună. Poate că astfel se schimbă ceva. Poate.
Fii primul care comentează