Scrisoare Măriei Sale, Iisus Hristos de România (II)

Eu nu de fiinţa ta mă tem –

De mult îndurătorul nume –

Nu de mânia-ţi, ci etern

De câte lacrimi sunt pe lume –

 

De cât de multe am uitat,

De câte n-am privit în faţă,

De cât am fost de învăţat,

Când numai lacrima – învaţă –

 

De câte ori nu le-am ştiut,

Sau mi-am părut mai bun ca ele,

De câte ori ţi-am dat sărut,

În locul lacrimilor mele  –

 

Nu de mânia ta mă tem,

Şi nici de vorba ta cea blândă,

Dar ştiu că-n cer, făcută ghem,

M-aşteaptă-o lacrimă – osândă –

 

Şi-i greu de tot s-o plâng, e greu

Să vărs o lacrimă umană,

Ca din părerea ei de rău,

Să-ţi fac, Măria Ta, icoană!