Ce să-mi dea Raiul mai frumos
Decat copilăria?
Ce să-mi dea Raiul mai frumos
Decât părinţii şi bunicii?
Ce să-mi dea Raiul mai frumos
Decât iubita, copiii
Şi amintirile?
Ce să-mi dea Raiul mai frumos
Decât învăţătoarele, profesorii, colegii, şi oamenii?
Ce să-mi dea Raiul mai frumos
Decât casa părintească,
Decât nisipul şi marea,
Pădurile şi poienile,
Munţii şi râurile,
Soarele şi stelele?
Ce să-mi dea Raiul mai frumos?
Mai frumos decât nedreptatea
Peste care am trecut,
Decât răul,
Pe care l-am iertat,
Decât greşeala,
Pe care am încercat s-o repar,
Decât binele,
Pe care m-am străduit să îl răsplătesc,
Decât neştiinţa,
Pe care am învăţat-o,
Decât ce v-am scris,
Ca să ştiţi cum exist,
Decât laurii mei,
Pe care, într-un târziu, i-am invitat pe alţii să calce,
Decât emoţia
De a respira bucuria?
Să nu mi te oferi,
Doamne,
Te rog,
Vreodată,
Ca Rai,
Oricât ar fi de neimaginat.
Să nu îmi dai
Mai mult
Decât mi s-a dat.
Şi am dat.
Căci de-abia atunci
Voi fi pământ
Pe care să calci,
Ca să te răsplatesc…

Fii primul care comentează