Şi de-am să dau – din chipul Tău de miere
Am să împart – nu dintr-a mea putere –
Şi totuşi, buruiana –mi de nimic,
Va da şi ea, obolu-i, cât de mic –
Oricât de seacă, lumii, va să doară
Neînsemnata-mi eului povară ,
Cu-un fir de iarbă, dă-mi, şi din neant,
Să înmulţesc enormul Tău talant –
De-Ţi voi aduce, ca dobândă, crucii,
În loc de troiţă-n inima răscrucii,
Doar picătură-n ploaia-Ţi cuvântată,
Ce flori vor răsări din ea, odată!
Fir de nisip sunt, unde Tu eşti marea,
Şi om, în universul ce Ţi-e sarea –
Şi totuşi, cât visez, şi ştiu prea bine,
Că sunt în sinea Ta, şi eşti în mine!
20 octombrie 2012
Fii primul care comentează