Să nu uitaţi să vă jucaţi!
Când prea serioşi, o să uitaţi
Să vă jucaţi, un infinit,
Nici nu veţi şti că aţi murit!
Când în sfârşit, nu veţi mai şti,
Să vă jucaţi, să fiţi copii,
Prea plini de ştiinţă, sau de biţi –
Nici nu veţi şti, că nu mai ştiţi!
Când toate veţi avea, în loc
De-un pic de taină, şi de joc,
Şi doar veţi comada, s-aveţi,
Nici nu veţi şti ce bieţi sunteţi!
Să nu uitaţi un joc uitat,
De a fi bun, cu cel bogat,
De a fi bun, cu cel lipsit,
Cât mai eşti bun – nu ai murit!
Să nu uitaţi să vă jucaţi!
Să fiţi, în joc, aşa bogaţi,
Încât să-i daţi, prin joc, mereu,
Un zâmbet – şi lui Dumnezeu –
Să nu uitaţi, cât veţi trăi
De joaca voastră de copii –
De joaca voastră de-a fi buni
Şi drepţi, pe lumea de minciuni –
Să nu uitaţi: nu-i paradis
Fără de râs, fără de vis –
Şi nu e dragoste, în tril,
Fără o joacă de copil –
Să nu uitaţi să vă jucaţi!
Când prea serioşi, o să uitaţi
Să vă jucaţi, un infinit,
Nici nu veţi şti că aţi murit!
22 octombrie 2012
Fii primul care comentează