Rugaciune în Raiul pamantesc

Uscându-mi-se  suflet, nervi şi pungă

De câte daruri am făcut, în Rai,

Mă rog în veşnicia asta lungă

Să-ncepi şi Tu, Părinte, să ne dai –

 

De unde-atâtea daruri să ne-ajungă?

Când unii, prea bogaţi, dau din prinos,

Şi alţii dau, din inima lor ciungă,

Averea lor întreagă, de frumos?

 

Nevoi, mereu – şi Raiul nu se-ajunge!

Prea lacomă, se calcă lumea-n el!

Unii, flămânzi de un cârnat în sânge,

Şi alţii, de-al lor bine, căldicel –

 

Şi nici nu ştiu, Părinte, ce ţi-aş cere!

Când nici în Rai, nu este om scutit

De moarte, frică, griijă, şi  durere –

Ti-aş cere, poate, Raiul, ocrotit!

 

Ne mângâie, când nu avem de toate,

Ne mângâie, când nu avem nimic,

Cât eşti, suntem şi noi, ştim că se poate

Să mai primim, din dragoste,  un pic!

12 decembrie 2012