Uscându-mi-se suflet, nervi şi pungă
De câte daruri am făcut, în Rai,
Mă rog în veşnicia asta lungă
Să-ncepi şi Tu, Părinte, să ne dai –
De unde-atâtea daruri să ne-ajungă?
Când unii, prea bogaţi, dau din prinos,
Şi alţii dau, din inima lor ciungă,
Averea lor întreagă, de frumos?
Nevoi, mereu – şi Raiul nu se-ajunge!
Prea lacomă, se calcă lumea-n el!
Unii, flămânzi de un cârnat în sânge,
Şi alţii, de-al lor bine, căldicel –
Şi nici nu ştiu, Părinte, ce ţi-aş cere!
Când nici în Rai, nu este om scutit
De moarte, frică, griijă, şi durere –
Ti-aş cere, poate, Raiul, ocrotit!
Ne mângâie, când nu avem de toate,
Ne mângâie, când nu avem nimic,
Cât eşti, suntem şi noi, ştim că se poate
Să mai primim, din dragoste, un pic!
12 decembrie 2012


Fii primul care comentează