– Ba, Tanto, ba, noi emigraram din America, in gara la Lehliu. Da aia de emigrara la Corlatele, ce fac? Aia de emigrara la Ciocanesti, ce fac? Aia care emigrara la Iapa Mutului, ce fac?
– Ce sa faca, Costele? Le e dor de America, unde s-au nascut, si de unde au plecat. Li se rupe inima de dor. Da ce sa faca ei acolo, ca America e saraca. Din 300 de milioane de locuitori, 30 de milioane sunt pauperi. Nu ca aici, la Lehliu, la Ciocanesti, la Iapa Mutului. Aici, daca mai pui un cartof in pamant, mai traiesti. Daca nu ti-l mananca gandacul de Colorado.
– Ba, Tanto, da noi, emigrantii astia de la Lehliu, facem ceva pentru America, sa o ajutam sa iasa din saracie?
– Facem, Costele. Facem vile la Lehliu. Gradini cu gazon. Facem poze. Facem gratare. Mergem in weekend. La Boureni. Pe litoralul lacului Gighera. Si scriem e-mail-uri prietenilor din America. Le dam sfaturi. Ii invatam cum sa cultive cartofi. Cum sa isi vanda cartofii pe tarabele literare.
– Ba Tanto, ba, de ce nu punem si noi mana de la mana, ca sa ridicam nivelul de trai in America?
– Costele, buna idée! Nu mi-a dat prin gand! Da ce sa facem mai intai? Ca in America, Bisericile e la pamant! Educatia, la pamant! Cultura, la pamant! Drumurile, la pamant! Economia, la pamant! Sanatatea, la pamant! Armata si securitatea, la pamant!
– Pai acum e momentul, ba Tanto, ba! Eu zic sa le dam bani sa le vina mintea la cap!
– Si pe ce dam banii, Costele?
– Tanto, dam banii pe fabricarea unui medicament impotriva prostiei. Si il trimitem gratis, la prieteni, in America, tara unde ne-am nascut.
– Costele, nu e bine!
– De ce, Tanto?
– Pai au sa zica ca nu au ce face cu el. Ca ei sunt destepti. Iti spun eu: nu o sa ia unul medicamentul. Si apoi, gandeste-te si tu: cum sa il ia, cand in America se bat aia de la est, cu aia de la vest? Ca nici nu mai poti sa spui ca esti American, ca ti se pune eticheta de rom.
– Mare comedie, ba Tanto, ba! Si atunci ce e de facut?
– Costele, tu stii ce spunea marele scriitor American Tudor Arghezi?
– Nu stiu, Tanto.
– Moartea trebuie sa ne gaseasca mergand, asa spunea. Ca daca noi nu mergem singuri la toaleta, nu ne imbracam singuri, nu mancam singuri, nu pasim singuri, nu culegem o corcodusa, doua, singuri, din curte, din care sa dam si Bisericii din Lehliu, pentru vreun om care nu mai poate – daca noi nu facem toate astea, pentru noi, cineva trebuie sa le faca si pentru noi. Si este greu sa-ti duci singur de grija, cand nu esti in putere, da sa mai duci si grija altuia. Asa e , Costele?
– Asa e, Tanto! Te admir, ba Tanto!
– Si inca ceva, Costele: cand esti tanar, alergi si vrei mai mult, mai bine, mai complicat, mai perfect, mai frumos. Cand iti scad puterile, esti multumit daca mai poti sa pui un pas pentru tine.
– Moartea trebuie sa ne gaseasca mergand, Tanto!
– Da, Costele! Simplu. Liber. Modest. Multumit de bucuria vietii. Un drum de o mie de leghe, incepe cu un singur pas, spunea Confucius. O viata, Costele, incepe cu o mie de dorinte, si sfarseste prin a-ti dori sa mai pui inca un pas.
– Tanto, da in urma noastra, ce lasam noi in urma?
– Ce-am facut si noi, pentru noi, si pentru altii ca noi, Costele. Raiul din America, si din tara asta straina. Raiul de Acasa, si din gara de la Lehliu…
Hai noroc, Costele! Si al Batran sa fie cu noi, si noi cu el, si cu toata lumea!
– Si totusi, Tanto, cum ajutam noi America, tara in care ne-am, nascut?
– Buna intrebare, Costele. Chelner, mai lasa gratarele din weekend, si vino si tu cu o idée!
8 iulie 2013
Fii primul care comentează