Îţi iartă, Doamne, omul care mâine
Mănâncă bucăţica lui de pâine,
Căci nimeni nu i-o pune între deşte,
De n-o munceşte, n-o gândeşte, n-o robeşte –
Îţi iartă robii ce nu ştiu măsura,
Şi-o depăşesc, şi ei, cu-mbucătura,
Şi aşteptând un ajutor de sus,
Greşesc şi ei, cu câte-o gură-n plus –
Îţi iartă, Doamne, cei risipitori
Ce îţi aduc o mână doar, de flori –
Şi-n loc de rugăciuni, şi lumânari,
Te tot aşteaptă să apari – din zări –
Îţi iartă, Doamne, lacomii copii –
Când eşti copil, ce grijă ai, ce ştii?
Îţi iartă robii fără de măsură,
Ce dau pe hrană, banii de căldură!
Pe cei avari cu bunul Lumii trend,
Ce-aruncă-n sobe haine second hand,
Pe-aceia miluiţi de noi, în proasta,
Cu suferinţă, de le-o dai, şi pe-asta –
Îţi iartă, Doamne, încă, fariseii,
Aşa sunt ei, mai albi ca porumbeii –
Îţi iartă şi elita ce conduce,
Căci Geniul ei e mai presus de cruce!
30 octombrie 2008
Fii primul care comentează