
Sărbătoarea Crăciunului este, aşa cum ne arată Evangheliile, Sărbătoarea Darurilor, a afirmat, duminică, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, în cuvântul rostit, în Catedrala patriarhală, la sărbătoarea Naşterii Domnului.
El a amintit că în cântările bisericeşti se spune că la darul lui Dumnezeu, arătat în Fiul Său făcut om pentru mântuirea oamenilor, se răspunde cu daruri. Dumnezeu ne dăruieşte pe Fiul Său ca să ne mântuiască şi să ne dăruiască viaţă veşnică, iar noi ca răspuns aducem lui Dumnezeu prin rugăciune, prin tot ceea ce facem frumos în Biserică şi prin darurile oferite celor săraci, celor fără de adăpost, celor bătrâni, a spus Întâistătătorul BOR, în predica rostită după Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, oficiată la marele praznic al Naşterii Domnului Iisus Hristos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi.
Fii primul care comentează