Timişoara / Guvernul solicită Consiliului Local Timişoara 10 hectare pentru spitalul regional de urgenţă

Guvernul solicită acordul autorităţilor locale pentru transferul terenurilor necesare construcţiei spitalelor regionale de urgenţă din Târgu-Mureş, Iaşi, Timişoara şi Craiova. Guvernul va solicita autorităţilor locale şi judeţene din judeţele Mureş, Iaşi, Timiş şi Dolj transferul în domeniul public al statului a unor terenuri aflate în proprietatea publică a autorităţilor locale, respectiv judeţene, pentru demararea construcţiei spitalelor regionale de urgenţă în parteneriat public-privat, a anunţat ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, la finalul şedinţei Executivului. Ministrul Sănătăţii a arătat că în şedinţa de Guvern au fost adoptate patru Note în acest sens. ‘Am avut o primă discuţie cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene din care a rezultat că sunt de acord cu acest proiect pe care Guvernul şi Ministerul Sănătăţii doreşte să-l implementeze’, a declarat ministrul Sănătăţii. Potrivit ministrului Attila Cseke, Secretariatul General al Guvernului va emite solicitarea oficială, în numele Guvernului, pentru transferul acestor terenuri. ‘Sperăm ca în primele şedinţe de consiliu local, respectiv judeţean, Hotărârile să se aprobe, astfel încât terenurile să poată fi trecute în domeniul public al statului şi să putem începe demararea procesului pentru un parteneriat public privat de construcţie de spitale regionale de urgenţă în aceste locaţii’, a afirmat ministrul Sănătăţii. Ministrul Cseke a precizat că terenurile vizate sunt în domeniul public al Consiliului Judeţean Târgu Mureş – 8,1 hectare, în domeniul public al Comunei Holboca, judeţul Iaşi – 12 hectare, al Consiliului local al municipiului Timişoara – 10 hectare, al Consiliului Judeţean Dolj – 7 hectare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns