Decembrie-n sange

Asa s-au dus, ca niste candele de veghe,

In rasele lor negre, ca in zeghe,

Niste copii, Vasile si Cleopa,

De care nu e demna Europa –

Si vin acum, cu limba cum e mierea,

Invatatori ce-si fac din Hrist, averea,

Ca au copii, si lumea ii saruta –

Dar numai Dumnezeu ii mai ajuta –

Un fel de manelisti pe la morminte,

Si pe la nunti pagane, barfe sfinte,

Un fel de rataciti de omenire,

Sa-si ia cartoful, pe o pomenire –

Un fel de bulibasi pe-o strainatate

Ce calca-n cereri pravilele toate,

O lume ia, si resturi da la clerici,

Si ei tot fac, tot fac, tot fac – Biserici –

Si dupa-o viata de-mpartit dreptate,

Vad ca sunt parasiti de tot, si toate,

Atunci se umilesc, se plang, implora,

Pentru copiii lor – platit, o ora –

Atunci, cu anii, se deschide cerul,

Primeste popa-prostu’, cateodata

Ce a cerut – si lumea iar se-mbata ,

Si-si face prin Biserica, deverul –

E drept, mai multi, si-l fac pe dinafara –

Si popii’s multumiti, zic : “Doamne-Ajuta!” –

Ca lumea, totusi, inca, ii saruta,

Ca dragostea de lume, sa nu-i doara –

Si unii vin, si altii, mereu, pleaca –

Pe cei ce-au fost, o lume nu-i mai stie –

Copiii lor sunt poate in psutie –

Nepotii lor n-au auzit de toaca –

Asa ramanem reci, si singuri, foarte,

Far’de-ajutor, macar de-o vorba buna,

Nebuni frumosi pe-o lume mai nebuna,

Si mergem mai departe… mai departe …

3 octombrie 2013