Matematica de clasa

La Carol I, Basarab, profesor

De matematici, crunt trata copiii –

Ca bietii nu-nvatau, avand confesor

Un om ce le preda, prea dur, omilii –

Si eu, un secretar de moda veche,

Cu nasul mai mereu in cataloage,

Vedeam doar note mari, si nepereche,

Pentru copii ce nu stiu sa se roage –

Cum e posibil? Cand nu stiu nimica –

Cum e posibil? Cand le este frica –

Si-alearga pe la tata, si mamica,

Sa-i mute intr-o scoala mult mai mica –

Si am avut si eu, o profesoara –

Pe vremea mea – atat de agresiva –

Ca toti copiii ei, de pe la tara,

Mancau, de la chimie, doar coliva –

Si-n fata unui corp intreg de cadre

I-am spus: Rusine! Sa le dai si doi, si trei,

Dar sa zambesti frumos, caci sunt ai mei,

Sa nu-i tratezi, de mici, ca pe cadavre –

Si profesoara s-a schimbat: intai

Vorbea frumos cu toti, dar exigenta.

Apoi, facea chimii, de capatai,

Si pentru cea din urma corigenta –

Pe-aceeasi bani. Si timp de meditat

N-avea.  Avea un sot, doi prunci, o casa.

Si cine stie ce destin ciudat

De asteptat, in viitor, la masa.

Asa ca, matematica de clasa,

E-o lectie prea frumoasa de predat.

In poezie, poate, e frumoasa.

Dar cat de greu se-aplica, si la stat.

9 ianuarie 2014