Mohorata este vremea, cerul – cenusie troaca,
Trei culori cunosc pe lume – hai, romane, de te culca,
Lasa-i si pe luminatii cei straini de neam sa faca,
Sa munceasca pentru tara, toata crema ei cea turca !
Ai muncit, si tu, cu carca, si cu narvii tai, pe arca –
Cambuzier, vaslas la altii, suflator vartos in panze,
Marea – vesnic ti se schimba, si pe cer se joaca-o poarca,
Steaua ce-a mancat pe altii, pentru alte stele – pranz e –
Cine, cui, sa mai slujeasca? Daca nu mai ai parale?
Tara? Neam? Credinta? Limba? – Sunt doar pierderi, de poet –
Ei citesc, ei scriu, intr-una, sa ajunga coate goale
Mari Viziri, pe Mapamondul cel slavindu-l pe Profet!
Bine ca nu vine iarna, cu prostie-n ger, sa ploua –
Doar tarcoale, pe la cuiburi, dau, noian de cotofene –
O! Allah! Avem si paznici! Ele cand ne fura oua,
Dulce ei ne fac cuibarul, sus, la Dumnezeu, in pene!
16 iunie 2014


Fii primul care comentează