Cuvintele nu țin deloc de foame.
Nu cumpără nici case, nici mașini.
Nu dau nici lapte-n țâțele de mame.
Și niciun înțeles, de nu-s lumini.
Cuvintele nu au nici rădăcini.
Pe socluri, pun doar, vorbe, claie, goale.
Și nasuri, uși, castele, și mantale,
Și-n loc de vatră, bâlci de pelerini.
Cuvintele, de ce-or fi fost făcute?
Și ochii – de ce strigă – mari și muți?
De câte se întâmplă pe-ntrecute,
Și noi privim, neputincioși, tăcuți…
Ba chiar, purtați de vrute și nevrute,
Ne bucurăm, atât de rar, la nunți –
Și din cuvinte tot mai ostenite,
Ce greu, pe masă, scriem, doi bănuți…
27 iulie 2015
Fii primul care comentează