Timişoara / Dezbatere publică privind regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea/revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului

 

Primăria Municipiului Timişoara va organiza luni, 28 martie, începând cu ora 14, în sala  de consiliu de la etajul I al instituţiei, o dezbatere publică pe marginea proiectului de  hotărâre privind aprobarea “Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea  sau revizuirea planurilor de urbanism si amenajare a teritoriului”.

Prin acest Regulament local se stabilesc componentele obligatorii ale informării şi  consultării publicului care se aplică în cadrul proceselor de elaborare sau revizuire a  planurilor de urbanism si de amenajare a teritoriului.

Prezenta metodologie se adresează tuturor iniţiatorilor, elaboratorilor şi avizatorilor de  planuri de urbanism şi de amenajare a teritoriului, precum şi tuturor factorilor de decizie  din domeniu şi se aplică tuturor categoriilor de planuri de urbanism şi de amenajare a  teritoriului, prevăzute de lege.

Informarea şi consultarea publicului se efectuează în toate fazele proceselor de elaborare  sau actualizare a planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi este parte  integrantă a procedurii de iniţiere, elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiilor de  urbanism şi amenajare a teritoriului.

Informarea şi consultarea publicului se fac obligatoriu în următoarele etape din cadrul  procesului de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism sau amenajare a  teritoriului:

a) etapa pregătitoare – anunţarea intenţiei de elaborare;

b) etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare;

c) etapa elaborării propunerilor ce vor fi supuse procesului de avizare;

d) elaborarea propunerii finale, care include toate observaţiile avizatorilor şi care se  supune procedurii de transparenţă decizională.

Regulamentul stabileşte componentele obligatorii ale informării şi consultării publicului  care se aplică în cadrul proceselor de elaborare sau revizuire a planurilor de urbanism şi  de amenajare a teritoriului, în conformitate cu art. 61 din Legea nr. 350/2001 privind  amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare.

Informarea şi consultarea publicului se va efectua în toate fazele proceselor de elaborare  sau actualizare a planurilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi este parte  integrantă a procedurii de iniţiere, elaborare, avizare şi aprobare a documentaţiilor de  urbanism şi amenajare a teritoriului.

Regulamentul local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de  urbanism şi amenajare a teritoriului se adresează tuturor iniţiatorilor, elaboratorilor şi  utilizatorilor planurilor de urbanism (PUG, PUZ, PUD), a avizatorilor, precum şi tuturor  factorilor de decizie din domeniu de la nivelul administraţiei publice locale.

Documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului înregistrate vor parcurge  etapele cu privire la informarea şi consultarea publicului prin grija Instituţiei Arhitectului  Şef în baza prezentului Regulament. Procesul de informare şi consultare a publicului  pentru fiecare documentaţie se va finaliza cu raportul informării şi consultării publicului,  raport ce se va supune atenţiei autorităţilor administraţiei publice responsabile cu  aprobarea planului, împreună cu documentaţia completă.

După aprobare, prezentul regulament local este act de autoritate al administraţiei publice  a municipiului Timişoara, parcurgerea tuturor etapelor fiind obligatorie, şi care conferă  documentaţiilor de urbanism legitimitate de aplicare, constituindu-se astfel temei juridic  în vederea realizării programelor de dezvoltare urbanistică precum şi a autorizării  lucrărilor de construire a obiectivelor de investiţii, corelate cu strategia de dezvoltare.  Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului care se aprobă fără respectarea  prezentului Regulament sunt nule de drept.

Scopul îl constituie creşterea calităţii vieţii cetăţenilor prin:

– includerea proceselor participative (participare cetăţenească) în configurarea,  planificarea şi implementarea intervenţiilor, în corelare cu priorităţile şi necesităţile  semnalate de comunităţile locale, bazate pe nevoile, preferinţele şi sugestiile comunităţii;

– stimularea participării active a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor  administrative şi în procesul de elaborare a actelor normative;

Activitatea de informare şi consultare a publicului în etapa aprobării fiecărei categorii de  plan în parte se face va face cu respectarea şi în conformitate cu:

*Ordinul nr. 2.701 din 30 decembrie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de informare  şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare  a teritoriului şi de urbanism

*Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu  completările ulterioare;

*Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu  modificările şi completările ulterioare;

*Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi  completările ulterioare;

*H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu  pentru planuri şi programe;

*Ordin MLPAT nr. 13N/1999; 176 /N/16.08.2000; 37/N/08.06.2000; Ordin indicativ  GM 009-2000;

*Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale;

*Legea nr. 273/2006, privind finanţele publice locale;

*H.G. nr. 870 /2006 privind aprobarea Strategiei pentru îmbunătăţirea sistemului de  elaborare, coordonare şi planificare a politicilor publice la nivelul administraţiei publice  centrale

*întreaga legislaţie specifică şi conexă din domeniul urbanismului şi amenajării  teritoriale.

Structura şi persoanele cu atribuţii în coordonarea informării şi consultării publicului  pentru documentaţiile de urbanism şi/sau amenajare a teritoriului

Art. 1. Responsabilitatea privind informarea şi consultarea publicului pentru planurile de  urbanism şi amenajarea teritoriului revine, în conformitate cu atribuţiile stabilite prin  prezentul Regulament:

– Instituţiei Arhitectului Şef a Primăriei Municipiului Timişoara

– Compartimentului Coordonare PUG

– Şefului Biroului Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD

– Consilierului responsabil de zonă – persoana desemnată cu coordonarea dosarului

Art. 2.

Persoana responsabilă cu informarea şi consultarea publicului este consilierul din cadrul  Biroul Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD în zona căruia se află documentaţia  solicitată. Privitor la PUG, responsabilitatea informării şi consultării publicului revine  Compartimentului Coordonare PUG şi persoanelor desemnate de către Arhitectul Şef.  Persoana responsabilă va întocmi documentul de planificare a procesului de participare a  publicului pentru fiecare documentaţie, la intrarea acesteia la Instituţia Arhitectului Şef,  în baza prezentului regulament. Şeful Biroul Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD va  contrasemna toate actele întocmite de către Persoana responsabilă cu informarea şi  consultarea publicului.

Persoana responsabilă cu informarea şi consultarea publicului are următoarele atribuţii:

a) coordonează redactarea documentului de planificare a procesului de participare a  publicului, pe baza Regulamentului local adoptat şi în funcţie de complexitatea planului  de urbanism sau amenajare a teritoriului;

b) răspunde de redactarea cerinţelor specifice care vor fi incluse în documentele de  selectare şi desemnare a elaboratorului pentru documentaţiile de urbanism şi amenajare a  teritoriului iniţiate de autorităţile administraţiei publice locale;

c) răspunde de redactarea propunerilor de cerinţe specifice necesar a fi incluse în avizul  prealabil de oportunitate pentru documentaţiile de urbanism iniţiate de investitori privaţi,  persoane fizice sau juridice;

d) gestionează activităţile de informare şi consultare a publicului pe tot parcursul  documentaţiei, până la aprobare;

e) este persoană de contact din partea administraţiei publice locale pentru activităţile de  informare şi consultare a publicului în privinţa proiectului respectiv

Art. 3. In funcţie de complexitatea documentaţiei de urbanism, persoana desemnată ca  responsabilă cu informarea şi consultarea publicului, poate fi sprijinită de un grup de  lucru permanent, din care pot face parte reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai  mediului de afaceri şi ai societăţii civile şi ai societăţii civile, precum şi de reprezentanţi  ai cetăţenilor.

Art. 4. Grupul de lucru permanent va fi numit prin dispoziţia primarului în baza  referatului întocmit de Instituţia Arhitectului Şef.

Art. 5. Documentul de planificare a procesului informare şi consultare a publicului, în  baza căruia se desfăşoară procesul de participare a publicului trebuie să cuprindă  următoarele informaţii obligatorii:

a) identificarea părţilor interesate, persoane fizice sau juridice, instituţii publice care pot  fi afectate de prevederile propuse prin planul de urbanism sau amenajare a teritoriului

b) modalitatea prin care vor fi anunţaţi cei interesaţi şi cei potenţial afectaţi referitor la  iniţierea procesului de elaborare a planului de urbanism sau amenajare a teritoriului şi de  schimbările propuse

c) modalitatea prin care li se va oferi ocazia celor afectaţi sau interesaţi de a discuta  propunerea cu iniţiatorul şi proiectantul şi de a-şi exprima rezerve, a formula observaţii

sau a sesiza probleme pertinente legate de propunerile din planul de urbanism sau  amenajare a teritoriului, înainte de supunerea spre avizare autorităţilor competente

d) calendarul propus de iniţiator pentru îndeplinirea obligaţiilor de informare şi  consultare a publicului

e) datele de contact ale reprezentantului proiectantului, responsabil cu informarea şi  consultarea publicului.

Art. 6. Raportul informării si consultării publicului, întocmit de persoana desemnată cu  coordonarea dosarului, va cuprinde următoarele informaţii:

1. detalii privind tehnicile si metodele utilizate de solicitant pentru a informa si consulta  publicul

a) datele şi locurile tuturor întâlnirilor la care cetăţenii au fost invitaţi să dezbată  propunerea solicitantului;

b) conţinutul, datele de transmitere prin poştă, numărul trimiterilor poştale, invitaţii,  buletine informative, publicaţii;

c) localizarea a rezidenţilor, proprietarilor şi părţilor interesate care au primit notificări,  buletine informative sau alte materiale scrise;

d) numărul persoanelor care au participat la procesul de consultare şi informare;

2. rezumatul problemelor, observaţiilor, rezervelor exprimate de public pe parcursul  procesului de informare si consultare

a) modul în care solicitantul a rezolvat sau intenţionează să rezolve observaţiile şi  rezervele exprimate de public;

b) observaţiile şi rezervele pe care iniţiatorul planului de urbanism nu poate sau nu e  dispus să le rezolve, în baza motivaţiei scrise de iniţiator şi/sau elaboratorul  documentaţiei;

c) orice alte informaţii considerate necesare pentru a susţine preluarea sau nepreluarea  propunerilor

Art. 7. Raportul informării şi consultării publicului, însoţit de Punctul de vedere al  Arhitectului Şef din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, fundamentează decizia  Consiliului Local al Municipiului Timişoara de aprobare sau respingere a planurilor de  urbanism.

Modalităţile de finanţare a activităţilor de informare şi consultare

Art. 8. Pentru documentaţiile de urbanism iniţiate de către autoritatea publică locală,  activităţile de informare şi consultare vor fi suportate din bugetul local

Art. 9. Pentru documentaţiile de urbanism iniţiate de persoane fizice sau juridice  interesate, se va percepe o taxa stabilită anual prin Hotărâre a Consiliului Local  Timişoara în temeiul Legii 571/2003 privind Codul fiscal, Titlul 9 – impozite şi alte taxe  locale, Cap. 9 – taxe speciale, Art. 282, alin. 1.

Art. 10. Taxa va fi achitată în avans, la sediul Primăriei Municipiului Timişoara, odată cu  înregistrarea documentaţiei pentru informarea şi consultarea publicului.

Art. 11. Cuantumul taxelor pentru activitatea de informare şi consultare a publicului se  vor stabili anual prin Hotărâre a Consiliului Local.

Art. 12. Venitul obţinut din perceperea acestei taxe va fi folosit pentru cheltuielile  aferente informării şi consultării publicului.

Principiile de identificare a grupurilor ţintă pentru informare şi consultare, pentru fiecare  categorie de plan

Art. 13. Pentru Planul Urbanistic General şi Regulament Local de Urbanism aferent:

Procedura de informare şi consultare se adresează tuturor cetăţenilor oraşului, precum şi  autorităţii competente în ceea ce priveşte protecţia mediului, precum şi tuturor  autorităţilor interesate.

Art. 14. Pentru Planuri Urbanistice Zonale şi Regulament Local de Urbanism aferent:

a) persoane cu drept patrimonial – iniţiatorii documentaţiei

– proprietari direct afectaţi

– proprietarii parcelelor vecine zonei afectate

b) relevanţă funcţională – rezidenţi şi deţinători de activităţi identice sau complementare  etc

c) caracter asociativ – organizaţii ale societăţii civile, asociaţii profesionale, asociaţii ale  sectorului de afaceri

d) alte grupuri-ţintă se vor putea identifica pe parcursul procedurii de informare şi  consultare a publicului.

Art. 15. Pentru Planurile Urbanistice de Detaliu – grupul ţintă va fi constituit din  proprietarii parcelelor vecine pe toate laturile parcelei care a generat P.U.D.-ul.

Modul şi locul în care publicul va avea acces la informaţii şi documentaţii

Art. 16. Se asigura spaţiu permanent dedicat schimbului de informaţii cu privire la  activitatea de urbanism şi amenajare a teritoriului la sediul Instituţiei Arhitectului Şef din  cadrul Primăriei Municipiului Timişoara (bd. C.D. Loga nr.1) sau la Atelierul de  Urbanism (str. Alba Iulia nr. 1)

Art. 17. Orarul şi locul unde se va putea face consultarea documentaţiilor de urbanism se  va stabili pentru fiecare documentaţie în parte şi va fi specificat atât în anunţul de  informare afişat pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara cît şi pe panourile de  informare.

Art. 18. Caracterul public al documentaţiilor se asigură fără a se aduce atingere  restricţiilor impuse de legislaţia în vigoare privind secretul comercial şi industrial,  proprietatea intelectuală, protejarea interesului public şi privat, garantarea drepturilor  fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viaţă intimă, familială şi  privată conform Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public şi a  Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Definirea situaţiilor în care se consideră că Regulamentul local a fost încălcat şi măsurile  administrative de sancţionare

Art. 19. Documentaţiile de urbanism care se aprobă fără respectarea tuturor etapelor de  informare şi consultare prevăzute în prezentul regulament pentru fiecare tip de  documentaţie de urbanism (PUG,PUZ,PUD), sunt nule de drept.

Art. 20. In cazul nerespectării prevederilor prezentului Regulament, se vor aplica  prevederile legislaţiei în vigoare, iar în cazul funcţionarilor se vor aplica sancţiunile  stabilite prin Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.

Art. 21. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament de către iniţiatorii  documentaţiilor urbanistice va duce la imposibilitatea întocmirii Raportului de informare  şi consultare a publicului şi implicit la restituirea documentaţiei la iniţiator.

Modul în care se va face evaluarea proceselor de participare publică şi actualizarea  Regulamentului local în consecinţă

Art. 22. Evaluarea eficacităţii procesului de consultare şi informare a publicului se face  anual prin analiza observaţiilor, reclamaţiilor şi recomandărilor de îmbunătăţire,  modificărilor legislative. În urma analizei se încheie un proces verbal care poate să stea la  baza modificărilor prezentului Regulament.

Desfăşurarea etapelor metodologice diferenţiate pe categorii de planuri de amenajare a  teritoriului şi de urbanism:

8.1. Planul Urbanistic General (PUG) şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent  acestuia

Art. 23. Implicarea şi consultarea publicului se va face în cinci etape:

Etapa 1- etapa pregătitoare PUG şi RLU aferent

Etapa 2- etapa de documentare şi eloborare a studiilor de fundamentare

Etapa 3- etapa elaborării propunerilor PUZ şi RLU aferent

Etapa 4- etapa aprobării PUG şi RLU aferent

Etapa 5- etapa monitorizării implementării PUG şi RLU aferent

8.1.1. Etapa 1- etapa pregătitoare PUG şi RLU aferent

Art. 24. Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia Arhitectului Şef, în calitate de  iniţiator, informează publicul cu privire la intenţia de elaborare sau de revizuire a PUG,  înainte de elaborarea documentelor necesare procedurii de atribuire a serviciilor de  elaborare a planului.

Art. 25. Informarea cu privire la intenţia de elaborare a PUG se face simultan, prin  următoarele metode:

a) anunţuri afişate la sediul autorităţii publice în spaţiile accesibile tuturor cetăţenilor;

b) anunţ cu vizibilitate imediată publicat pe pagina proprie de internet şi în publicaţia  proprie;

Art. 26. Anunţurile prevăzute la Art. 25. vor cuprinde în mod obligatoriu cel puţin  următoarele:

a) prezentarea succintă a argumentării intenţiei de elaborare/revizuire a PUG şi a  obiectivelor PUG

b) numele şi datele de contact ale persoanei responsabile cu informarea şi consultarea  publicului, către care pot fi transmise comentarii, observaţii şi propuneri;

c) perioada, de maximum 25 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a  intenţiei, în care pot fi transmise comentarii, observaţii şi propuneri sau exprimate nevoi;

d) modul în care va fi pus la dispoziţia publicului răspunsul la observaţiile transmise în  această perioadă.

Art. 27. Anunţurile publicate pe pagina proprie de internet şi cele afişate trebuie  menţinute pe toată perioada în care pot fi transmise observaţii şi propuneri.

Art. 28. Primarul Municipiului Timişoara, prin Compartimentul de Coordonare PUG din  cadrul Instituţiei Arhitectului Şef, poate aduce la cunoştinţa publicului intenţia sa de  elaborare sau revizuire a PUG şi prin anunţuri publicate în presa locală, cel puţin două  anunţuri publicate la interval de minimum 3 zile, panouri amplasate pe domeniul public,  emisiuni la staţii de radio şi televiziune, conferinţe, afişe, interviuri, organizarea unor  evenimente şi/sau expoziţii cu hărţi, planuri, schiţe, tabele, grafice, orice alte materiale.

Art. 29. Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia Arhitectului Şef primeşte de la  public observaţii, sugestii sau propuneri cu privire la intenţia de elaborare sau revizuire a  PUG şi la informaţiile furnizate prin anunţ şi pune la dispoziţia publicului sinteza  acestora şi argumentaţia preluării sau nepreluării propunerilor, în maximum 15 zile de la  data-limită stabilită pentru primirea lor.

Art. 30. Toate propunerile obţinute şi nevoile identificate în urma procesului de  informare şi consultare vor fi examinate şi sintetizate şi vor fi prezentate ca anexă la  documentaţia necesară atribuirii serviciilor de elaborare a PUG.

Art. 31. Elementele de temă incluse în documentaţia necesară atribuirii serviciilor de  elaborare sau revizuire a PUG privind obiectivele principale, aspectele şi prevederile  principale ce urmează a fi abordate, precum şi procedurile specifice de informare şi  consultare a publicului pe parcursul elaborării sau revizuirii PUG se redactează de către  Compartimentul Coordonare PUG din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef, cu sprijinul  unui grup cu rol consultativ format din reprezentanţi ai compartimentului de specialitate,  comisiei tehnice de urbanism, autorităţii competente cu protecţia mediului, comisiei de  urbanism din cadrul consiliului local şi altor instituţii/organisme interesate de la nivel  central, judeţean sau local, precum şi de către persoana responsabilă cu informarea şi  consultarea publicului, astfel încât să se asigure identificarea prealabilă a nevoilor la care  PUG trebuie să răspundă.

Art. 32. Documentaţia necesară atribuirii serviciilor de elaborare sau revizuire a PUG  include în mod clar obligaţiile ce derivă din derularea activităţilor de informare şi  consultare a publicului

8.1.2. Etapa 2 – etapa de documentare şi elaborare a studiilor de fundamentare

Art. 33. În etapa elaborării studiilor de fundamentare a propunerilor, cerinţele şi  opţiunile publicului legate de dezvoltarea urbană durabilă sunt obţinute de elaboratorul  documentaţiei de urbanism prin metode de cercetare sociologică relevante pentru  obiectivele propuse.

Art. 34. Cercetarea sociologică se efectuează de către persoane specializate în pregătirea,  derularea şi analizarea rezultatelor metodelor corespunzătoare, atestate conform legii în  privinţa elaborării documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.

8.1.3. Etapa 3 – etapa elaborării propunerilor PUG şi RLU aferent

Art. 35. (1) Pe parcursul elaborării propunerilor este recomandată consultarea publicului  sau a anumitor factori interesaţi, precum organizaţii ale societăţii civile, asociaţii  profesionale, asociaţii ale sectorului de afaceri, reprezentanţi ai cetăţenilor, asupra  evoluţiei propunerilor preliminare, a altemativelor şi opţiunii preferate, astfel încât să fie  preîntâmpinate eventuale dezacorduri sau contestări.

(2) În vederea reducerii birocratizării şi a costurilor se recomandă ca această consultare  să fie organizată în mod unitar cu evaluarea de mediu, prin colaborarea cu autorităţile  responsabile din domeniul mediului.

Art. 36. Informarea şi consultarea publicului asupra propunerilor de PUG se fac astfel:

a) Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia Arhitectului Şef ca iniţiator al planului  informează publicul prin următoarele activităţi simultan:

1. publică cel puţin pe propria pagină de internet anunţul cu privire la posibilitatea,  modul şi perioada, locul şi orarul în care se pot consulta documentele complete ale  propunerilor şi transmit observaţii la sediul autorităţii competente pentru aprobarea  finală a PUG în termen de maximum 45 de zile calendaristice de la data ultimului anunţ,  precum şi obiectivele, data, locul de desfăşurare, ora de începere şi durata estimată a  dezbaterii publice care are loc la minimum 20 de zile de la data ultimului anunţ;

2. afişează anunţul de mai sus şi propunerile însoţite de explicaţii succinte, scrise şi  desenate, într-un limbaj nontehnic, pe o perioadă de cel puţin 30 de zile, la sediul  propriu şi în alte locuri special amenajate;

3. trimite în scris către factorii interesaţi identificaţi anunţul publicat, cu cel puţin 15 zile  înainte de data dezbaterii publice;

b) Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia Arhitectului Şef consultă publicul  asupra propunerilor prin cel puţin următoarele activităţi:

1. pune la dispoziţia publicului, pentru consultare, prima versiune a propunerilor pe  durata a cel puţin 45 de zile;

2. expune materialele grafice cu explicaţii formulate într-un limbaj nontehnic, pe durata  a cel puţin 45 de zile, într-un spaţiu special amenajat şi cu posibilitatea colectării în scris  a observaţiilor cetăţenilor;

3. pregăteşte, organizează şi conduce o dezbatere publică cu privire la propuneri;

c) Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia Arhitectului Şef informează publicul  cu privire la rezultatele consultării, cel puţin prin publicarea pe propria pagină de  internet a observaţiilor şi sugestiilor publicului asupra propunerilor preliminare şi a  răspunsului la acestea, în termen de maximum 15 zile de la data dezbaterii publice;

d) consultarea publicului pe propunerile de plan se face înainte de transmiterea  documentaţiei pe circuitul legal de avizare.

Art. 37. Pentru propunerile ce aduc modificări importante unor părţi mari din localitate  sau care afectează un număr mare de persoane, Primarul Municipiului Timişoara prin  Instituţia Arhitectului Şef poate să:

a) informeze publicul prin expoziţii în cartiere, emisiuni radio sau TV, broşuri, anunţuri  în şcoli etc.;

b) consulte publicul asupra propunerilor prin: dezbateri publice pe anumite subiecte  critice, dezbateri sau întruniri în anumite zone, interviuri de grup, grupuri consultative  structurate pe domenii sau pe anumite categorii de public, etc.;

c) organizeze ateliere de lucru, audieri publice, întâlniri itinerante etc., pentru  identificarea propunerilor alternative şi ideilor iniţiate de public prin interacţiune cu  echipele de lucru, punerea în comun a cunoştinţelor şi competenţelor sau identificarea  interese mutuale etc.

Art. 38. Elaboratorul PUG-ului desemnat în urma licitaţiei va prezenta detaliat propuneri  de desfăşurare a fiecarei etape descrisă în acest capitol, înaintea iniţierii acesteia de către  Instituţia Arhitectului Şef.

Art. 39. (1) În vederea introducerii în circuitul legal de avizare a PUG şi Regulamentului  Local de Urbanism aferent PUG, Primarul Municipiului Timişoara prin Instituţia  Arhitectului Şef asigură realizarea raportului consultării populaţiei.

(2) Raportul consultării însoţit de punctul de vedere al Instituţiei Arhitectului Şef se  prezintă consiliului local al Municipiului Timişoara spre însuşire sau respingere. În  vederea fundamentării tehnice a deciziei, Primarul Municipiului Timişoara poate solicita  opinia unor experţi atestaţi sau a unor asociaţii profesionale din domeniu.

8.1.4. Etapa 4 – etapa aprobării propunerilor PUG şi RLU aferent

Art. 40. Etapa 4 se va face în baza Dispoziţiei Nr.92 din 15.01.2007 privind aprobarea  Procedurii pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003- privind transparenţa  decizională în administraţia publică.

8.1.5. Etapa 5 – etapa monitorizării implementării PUG şi RLU aferent

Art. 41. Informaţiile cuprinse în PUG şi RLU aferent reprezintă informaţii de interes  public şi vor fi furnizate şi puse la dispoziţie în urma solicitărilor, conform Legii nr.  544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 42. Informaţiile cuprinse în PUG şi RLU vor fi puse la dispozitia celor interesaţi prin  afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara.

8.2. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent  acestuia

Art. 43. Implicarea şi consultarea publicului se va face în patru etape:

Etapa 1- etapa pregătitoare PUZ şi RLU aferent

Etapa 2- etapa elaborării propunerilor PUZ şi RLU aferent

Etapa 3- etapa aprobării PUZ şi RLU aferent

Etapa 4- etapa monitorizării implementării PUZ şi RLU aferent

8.2.1. Etapa 1- etapa pregătitoare PUZ şi RLU aferent

Art. 44. În situaţia documentatiilor de urbanism (PUZ) iniţiate de Primarul Municipiului  Timişoara, Etapa 1 va fi elaborarea Temei şi a Caietului de Sarcini.

Aceasta se va face cu sprijinul unui grup cu rol consultativ, astfel încât să se asigure  identificarea prealabilă a tuturor nevoilor la care documentaţiile de urbanism (PUZ)  trebuie să răspundă.

Art. 45. În situaţia documentatiilor de urbanism (PUZ) iniţiate de persoane fizice sau  juridice interesate, Etapa 1 începe în momentul înregistrării cererii însoţită de Certificatul  de Urbanism prin care se solicită eliberarea unui Aviz Prealabil de Oportunitate.

Art. 46. In termen de 5 zile lucrătoare, persoana responsabilă cu informarea şi  consultarea publicului din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef pune la dispoziţia  iniţiatorului datele necesar a fi înscrise pe panoul model Anexa 1.

Art. 47. Se acordă iniţiatorului un termen de 5 zile lucrătoare în care să facă dovada  afişării panoului model Anexa 1 cu datele puse la dispoziţie de către Instituţia  Arhitectului Şef.

Art. 48. La depunerea documentaţiei pentru Avizul Prealabil de Oportunitate iniţiatorul  documentaţiei va anexa dovada amplasării pe proprietate a panoului model Anexa 1  completat, prin fotografii datate. Panoul va rămâne pe parcelă până la declanşarea etapei  următoare.

Art. 49. De la data amplasării panoului pe parcela beneficiarului, se va acorda o perioadă  de 10 zile calendaristice în care proprietarii ale căror imobile sunt direct afectate de  intenţiile de elaborare PUZ sau asociaţii legal constituite pot face observaţii în scris  înregistrate la Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni.

Art. 50. Observaţiile depuse în acest termen vor însoţi documentaţia înaintată CTATU în  vederea analizării pentru emiterea Avizului Prealabil de Oportunitate.

Art. 51. Avizul Prealabil de Oportunitate favorabil sau nefavorabil, împreună cu  memoriul de prezentare şi planşele aferente vor fi afişate pe site-ul Primăriei  Municipiului Timişoara, într-o secţiune special dedicată acestor documentaţii.

Art. 52. La recomandarea Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism,  pentru documentaţiile care pot avea un impact major asupra comunităţii, Instituţia  Arhitectului Şef din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului  Timişoara poate organiza consultări cu Ordinul Arhitecţilor din România, Registrul  Urbaniştilor din România şi Comisia de Urbanism din cadrul CLMT înainte de emiterea  Avizului Prealabil de Oportunitate.

Art. 53. Etapa 1 se va finaliza prin afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara a  Avizul Prealabil de Oportunitate favorabil sau nefavorabil, împreună cu planşele  aferente, într-o secţiune special dedicată acestor documentaţii.

8.2.2. Etapa 2 – etapa elaborării propunerilor PUZ şi RLU aferent

Art. 54. Începerea Etapei 2 se va realiza odată cu Cererea pentru informare şi consultare  a publicului înregistrată la Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni, împreună cu o  documentaţie ce va cuprinde:

I. copie dupa Avizul Prealabil de Oportunitate favorabil şi Certificatul de Urbanism emis  pe baza acestuia;

II. PARTE TEHNICĂ: inclusiv în format digital (PDF) – documentaţia de PUZ întocmită  conform Ordinului nr. 176/N/2000 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind  metodologia de elaborare şi continutul-cadru al planului urbanistic zonal”, mai puţin  avizele;

PARTE SCRISĂ: memoriu tehnic şi regulament local de urbanism aferent PUZ-ului;

PARTE DESENATĂ (cel puţin):

– plan de încadrare în zonă

– plan de situatie existent

– planşa de reglementari urbanistice – zonificare

– planşa de proprietate asupra terenurilor

– posibilitati de mobilare

III. PARTE NONTEHNICĂ: inclusiv în format digital (PDF)

PARTE SCRISĂ: un scurt memoriu de prezentare

PARTE DESENATĂ: volumetrii, perspective, axonometrii, schiţe logice, scheme  funcţionale, machete.

IV. AFIŞE: completate conform Anexei nr. 2, şi vor fi aplicate pe panouri rezistente la  intemperii astfel:

– 4 afişe cu dimensiunile 60x90cm ce vor fi amplasate prin grija Instituţiei Arhitectului  Şef (3 în locuri vizibile pe teritoriul zonei studiate, iar unul la sediul Primăriei  Municipiului Timişoara)

– 1 afiş cu dimensiunile 90x120cm ce va fi amplasat de către iniţiatorul documentaţiei de  urbanism pe parcela care a generat PUZ-ul.

Art. 55. Biroul Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD, prin persoana responsabilă cu  informarea şi consultarea publicului (inspectorul de zonă), în termen de maxim 10 zile  lucrătoare de la înregistrarea documentaţiei de către iniţiator, va afişa pe site-ul Primăriei  Municipiului Timişoara, documentaţia în format digital şi anunţul cu posibilitatea,  modul, locul, perioada şi orarul în care se poate consulta respectiva documentaţie de  urbanism.

Art. 56. Biroul Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD, prin persoana responsabilă cu  informarea şi consultarea publicului (inspectorul de zonă), în termen de maxim 10 zile  lucrătoare de la înregistrarea documentaţiei de către iniţiator va identifica şi notifica  cetăţenii ale căror proprietăţi vor fi direct afectate de propunerile PUZ, aducându-li-se la  cunoştinţă posibilitatea, modul, locul, perioada şi orarul în care se pot consulta  documentele;

Art. 57. Observaţiile, sugestiile şi propunerile celor interesaţi pot fi transmise la sediul  Primăriei Municipiului Timişoara, prin Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni sau  online, în termen de maximum 25 de zile calendaristice de la data anunţului. In această  perioadă se va organiza o întâlnire între proiectant şi persoanele identificate la Capitolul  4, Art. 14, data şi locul acesteia fiind anunţate pe site-ul oficial al administraţiei publice,  conform Art. 49, şi prin notificările trimise cetăţenilor conform Art. 50 din prezentul  Regulament.

Art. 58. Dupa expirarea acestei perioade, în termen de 15 zile calendaristice, Biroul  Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD va informa publicul cu privire la rezultatele  informării şi consultării publicului, a observaţiilor şi sugestiilor acestora şi a răspunsului  argumentat şi motivat a iniţiatorului documentaţiei de urbanism.

Aceste informării şi răspunsuri se vor afişa pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara şi  la sediul propriu.

Art. 59. Informează în scris proprietarii ale căror imobile sunt direct afectate de  propunerile PUZ şi care au trimis opinii, cu privire la rezultatele informării şi consultării  publicului, a observaţiilor şi sugestiilor acestora şi a răspunsului argumentat şi motivat a  iniţiatorului documentaţiei de urbanism

Art. 60. Se va acorda o perioadă de 10 zile calendaristice în care proprietarii ale căror  imobile sunt direct afectate de propunerile PUZ sau asociaţii legal constituite pot face  solicitări în scris înregistrate la Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni, de organizare a  unei dezbateri publice.

Art. 61. Dezbaterea publică se va organiza în maxim 30 de zile de la data înregistrării  solicitării de dezbatere publică.

Art. 62. Dezbaterea publică va fi organizată la sediul municipalităţii, de către Biroul  Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD cu sprijinul Direcţiei Comunicare, data şi ora  fiind anunţate pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Timişoara şi în scris celor care  au solicitat dezbaterea.

La dezbateri participă obligatoriu iniţiatorul şi elaboratorul documentaţiei de urbanism  supusă dezbaterii.

Cetăţenii care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii publice, se vor înscrie înaintea  începerii acesteia, pe baza Cărţii de identitate, la persoana responsabilă de conducerea  dezbaterii, menţionând documentaţia de urbanism pentru care doresc să-şi expună  punctul de vedere.

Propunerile, sugestiile şi opiniile participanţilor la dezbatere se consemnează într-un  proces verbal, se înregistrează cel puţin audio/video.

Art. 63. Etapa 2 se va finaliza prin afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara a  Raportul informării şi consultării publicului ocazie cu care se va putea începe circuitul  legal de avizare.

8.2.3. Etapa 3 – etapa aprobării PUZ şi RLU aferent

Art. 64. Etapa 3 se va face în baza Dispoziţiei Primarului Nr. 92 din 15.01.2007 privind  aprobarea Procedurii pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003 privind  transparenţa decizională în administraţia publică.

8.2.4. Etapa 4 – etapa monitorizării implementării PUZ şi RLU aferent

Art. 65. Informaţiile cuprinse în PUZ şi RLU aferent reprezintă informaţii de interes  public şi vor fi furnizate şi puse la dispoziţie în urma solicitărilor, conform Legii nr.  544/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 66. Informaţiile cuprinse în PUZ şi RLU vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi prin  afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara.

8.3. Planul Urbanistic de Detaliu

Art. 67. Implicarea şi consultarea publicului se va face în trei etape:

-Etapa 1- etapa pregătitoare PUD

-Etapa 2- etapa aprobării PUD

-Etapa 3- etapa monitorizării implementării PUD

8.3.1. Etapa 1- etapa pregătitoare PUD

Art. 68. Începerea Etapei 1 se va realiza odată cu Cererea pentru informare şi consultare  a publicului înregistrată la Serviciul Centrul de Consiliere Cetăţeni, împreună cu o  documentaţie ce va cuprinde:

I. copie dupa Certificatul de Urbanism;

II. PARTE TEHNICĂ: inclusiv în format digital (PDF) – documentaţia de PUD întocmită  conform Ordinul nr. 37/N/2000 pentru aprobarea reglementării tehnice „Ghid privind  metodologia de elaborare şi continutul-cadru al planului urbanistic de detaliu”, mai  puţin avizele;

PARTE SCRISĂ: memoriu tehnic;

PARTE DESENATĂ (cel puţin):

– plan de încadrare în zonă

– plan de situaţie existent

– planşa de reglementări urbanistice

– planşa de obiective de utilitate publică

– posibilitati de mobilare

III. PARTE NONTEHNICĂ: inclusiv în format digital (PDF)

PARTE SCRISĂ: un scurt memoriu de prezentare

PARTE DESENATĂ: volumetrii, perspective, axonometrii, schiţe logice, scheme  funcţionale, machete.

IV. AFIŞE: completate conform Anexei nr. 2, şi vor fi aplicate pe panouri rezistente la  intemperii astfel:

– 1 afiş cu dimensiunile 90x120cm ce va fi amplasat de către iniţiatorul documentaţiei de  urbanism pe parcela care a generat PUD-ul.

V. DATELE DE IDENTIFICARE VECINI DIRECT AFECTAŢI: proprietarii parcelelor  vecine pe toate laturile parcelei care a generat PUD-ul.

Art. 69. Biroul Dezvoltare Urbană şi Avizare PUZ/PUD, prin persoana responsabilă cu  informarea şi consultarea publicului (inspectorul de zonă), în termen de maxim 10 zile  de la înregistrarea documentaţiei de către iniţiator, va afişa pe site-ul Primăriei  Municipiului Timişoara documentaţia în format digital şi va notifica proprietarii  parcelelor vecine cu privire la intenţia şi propunerile documentaţiei de urbanism, cu  acordarea unui termen de primire a observaţiilor de maxim 20 zile calendaristice.

Dacă nu se înregistrează observaţii în termenul de 20 zile calendaristice acordat, se  consideră acord favorabil, fără obiecţii sau propuneri.

Art. 70. În situaţia în care iniţiatorul PUD este o persoană fizică sau juridică interesată,  în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea tuturor observaţiilor, persoana responsabilă  cu informarea şi consultarea publicului (inspectorul de zonă) notifică iniţiatorul PUD cu  privire la eventualele obiecţii primite şi solicită modificarea propunerilor sau răspunsul  motivat de refuz al acestora, cu acordarea unui termen de transmitere a răspunsului în  termen de maximum 10 zile calendaristice;

Art. 71. În termen de 10 zile lucrătoare de la răspunsul argumentat al iniţiatorului PUD,  persoana responsabilă cu informarea şi consultarea publicului (inspectorul de zonă)  informează în scris proprietarii care au trimis opinii, cu privire la observaţiile primite şi  răspunsul la acestea.

Art. 72. Etapa 1 se va finaliza prin afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara a  Raportului informării şi consultării publicului, ocazie cu care se va putea începe circuitul  legal de avizare.

8.3.2. Etapa 2- etapa aprobării PUD

Art. 73. Etapa 2 se va face în baza Dispoziţiei Nr.92 din 15.01.2007 privind aprobarea  Procedurii pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 52/2003- privind transparenţa  decizională în administraţia publică.

8.3.3. Etapa 3 – etapa monitorizării implementării PUD

Art. 74. Informaţiile cuprinse în PUD reprezintă informaţii de interes public şi vor fi  furnizate şi puse la dispoziţie în urma solicitărilor, conform Legii nr. 544/2001, cu  modificările şi completările ulterioare.

Art. 75. Informaţiile cuprinse în PUD vor fi puse la dispoziţia celor interesaţi prin  afişarea pe site-ul Primăriei Municipiului Timişoara.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns