Preţurile mondiale ale alimentelor sunt aproape de nivelul maxim atins în 2008 şi alimentează inflaţia în ţările cu venituri reduse, situaţie care va duce la agravarea sărăciei, potrivit Băncii Mondiale (BM), relatează Bloomberg. Indicele preţurilor alimentelor calculat de Banca Mondială pentru primul trimestru este cu 36% peste cel din aceeaşi perioadă a anului trecut. Preţurile porumbului, grâului şi soiei sunt semnificativ mai mari, dar cel al orezului a rămas stabil. La nivel mondial, sunt necesare noi eforturi pentru furnizarea de alimente către cei vulnerabili, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick. În loc de controlarea preţurilor, atenţia ar trebui concentrată pe susţinerea categoriilor defavorizate, a afirmat Zoellick într-un interviu la televiziunea Bloomberg. Scumpirea alimentelor a contribuit la revoltele din nordul Africii şi Orientul Mijlociu şi alimentează inflaţia, determinând băncile centrale să ia în discuţie măsuri de majorare a dobânzilor.

Fii primul care comentează