9 Aprilie – 1894 (d. 14 mai 1957, București, România) s-a născut în Bucureşti Camil Petrescu. A rămas cunoscut în literatura română drept initiatorul romanului modern, poet, romancier, dramaturg şi doctor în filosofie. Despre copilăria lui se ştie că a rămas orfan de mic, părinţii săi, Ana Cheler şi Camil Petrescu murind la scurt timp după naşterea sa, a fost crescut de o doică din mahalaua Moşilor. Pate datorită acestei mari pierderi, a fost motivate să înveţe foarte bine, Camil a fost bursier intern, iar din anul 1913 a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere de la Universitatea București. Mai târziu activează ca professor la un liceu din Timişoara. Îşi ia doctoratul („Modalitatea estetică a teatrului”) şi între 1916-1918 a participat ca ofiţer a Primul Război Mondial. Scrie romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Ajunge prizonier la unguri, este rănit şi îşi pierde auzul la o ureche, fapt ce îl va marca toată viaţa: „Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc (…) Sunt exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum. Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent” (Camil Petrescu- Jurnal). Petrescu a debutat în revista „Facla”, în 1914, cu articolul „Femeile și fetele de azi”. Este cunoscut pentru publicarea unuia dintre cele mai importante romane ale Modernismului european: „Patul lui Procust” (1933). În anul 1930 este numit directorul Teatrului Național din București, pentru scurt timp, doar 10 luni. Apoi este ales membru titular al Academiei Române în 1948. Moare la 63 de ani, lăsând neterminat romanul dedicate lui Nicolae Bălcescu “Un om între oameni” (1953 – 1957). (Sursa: https://www.libertatea.ro/)
