Portul popular, ia românească face și ea parte din zestrea inestimabilă materială și spirituală pe care strămoșii noștri ne-au transmis-o din generație în generație, de secole și milenii. Ziua iei a fost desemnată pe 24 iunie, odată cu sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica. În calendarul creștin în această zi se celebrează nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Dar sărbătoarea Sânzienelor vine din vremuri imemoriale, fiind o tradiție a cultului solar, dedicată zeiței Artemis, sora geamănă a lui Apollo, numită Diana la greci. Strămoșii noștri o numeau Zâna, Iana, Ana, Cosânzeana, Ileana. Istoricul antic Diodor Sicul scrie în lucrările sale, că la sărbătoarea lui Artemis și Apollo, strămoșii noștri jucau hore „chorea mystica” și cântau și coruri (horos). Dansul Hora o găsim și la vechii indieni, în sanscrită hora vine de la „ho”-ridicarea unui semn zodiacal pe cer și „Ra” – Soare.
Ia, acest obiect de îmbrăcăminte ce acoperă bustul și mâinile femeilor a fost folosit dintotdeauna în portul popular românesc, dar nimeni nu poate spune când a fost confecționată prima dată; însă trebuie să remarcăm că ea apare desenată pe ceramică în Cultura Cucuteni (Moldova), acum 7 000 de ani î.e.n. Aici găsim ia bogat ornamentată, într-o mare diversitate de modele și culori, înfrumusețată cu mărgele la gât, semn că ea are o vechime mult mai mare, și a ajuns deja la o înaltă formă de rafinament artistic.
Desigur, ea nu lipsește de pe Columna lui Traian de la Roma, de pe Monumentul de la Adamclisi, dar și din biserica din Ravena, construită de împăratul Theodoric cel Mare, care a vrut în inima Imperiului Roman să-și cinstească strămoșii geto-daci, îmbrăcând pe cei 3 magi și pe cele trei mironosițe ce vin să se închine și să cinstească nașterea lui Iisus, în straie strămoșești, cu ii, marame, căciuli și opinci.
Purtată în toate ocaziile, ia originală era confecționată în trecut dintr-o singură bucată de țesătură, croită sub formă de cruce, avea doar o deschizătură pentru cap, și nu era terminată la poale; femeile considerau că ia nu poate fi perfectă, perfecțiunea îi aparține doar lui Dumnezeu.
Istoria iei este istoria poporului nostru; ea este ca și limba, o arhivă vie din care aflăm informații despre epocile istorice în care a trăit creatoarea iei, despre starea economică, socială, despre viața religioasă și culturală a societății în anumite perioade de timp, căci femeia a încifrat prin simboluri tot ceea ce se afla în jurul său.
Lucrătura și motivele, simbolurile și coloristica iilor au în cel mai înalt grad semnificații mistice și religioase, filozofice, prezintă în fond Universul în care femeia își duce viața, muncește, legătura dintre om și divinitate, dintre om și natură, concepția despre viață și moarte, despre trecut și viitor, despre succesiunea anotimpurilor, putem spune că ia încifrează în ea întreaga istorie a poporului, înțelepciunea și filozofia sa despre viață și lume.
Motivele din cusături, abstracte, reale și simbolice se regăsesc ca un element de unitate în toate iile, ele pot induce stări sufletești, pot prezenta activități din viața omului, gândirea lui față de zei și fenomenele cosmice. Spirala este un motiv des întâlnit, el semnifică eternitatea, perenitatea, renașterea, semnul universal al vieții, ciclicitatea, timpul infinit. Apare albina, porumbelul, strugurele, furca, fusul,
Crucea este desigur credința în Dumnezeu, dar este și un simbol vechi precreștin și aparține lui Apollo, el ca și Iisus Hristos a fost răstignit pe cruce (după o gemă găsită acum 500 de ani î. e. n. în Dobrogea). Svastica, semn vechi precreștin, fără a fi încercuit a fost reprezentat des pe toate lucrăturile și cusăturile, mai ales ale femeilor din Ardeal; el simbolizează polul, centrul de putere în jurul căruia se învârt toate lucrurile, este semnul galaxiei noastre, a fost un simbol luminos, al păcii.
Pomul vieții aparține creatorului, reprezintă genomul uman, corespunde Stâlpului Cerului, arată legătura dintre om și divinitate, profan și sacru, dintre cer și pământ, apare pe ia de la Cucuteni, ca și vița de vie.
