Tendinţele anilor ’70 revin

Anii ’70 sunt printre preferaţii designerilor şi nu este greu de ghicit de ce. În aceea perioadă s-a impus stilul disco, dar şi stilul hippie, două stiluri vestimentare cu mari semnificaţii sociale. Perioada a însemnat un deceniu al marilor schimbări mai ales în direcţia emancipării. Se poartă jeanşii evazaţi, cămăşile înflorate, rochiile maxi şi eşarfele purtate în păr.

După mulţi ani în care colanţii şi jeanşii skinny au fost la putere, evazaţii revin în forţă. Se poartă atât jeanşii, cât şi pantalonii în culori puternice, de inspiraţie disco. Avantajul pantalonilor evazaţi este că nu sunt prea pretenţioşi. Evazaţii avantajează femeile mai plinuţe, şoldurile late, gambele groase, dar şi fetele mai slabe, cu paranteze. Evazaţii pot fi purtaţi cu sandale cu talpă ortopedică, pantofi cu toc, dar şi tenişi pentru o ţinută casual. În ceea ce priveşte cămăşile, se poartă cele cu imprimeu floral mic, cu iz retro. Cele mai în tendinţe sunt cele cu guler înalt, purtate cu pantaloni şi fuste cu talie înaltă şi curele late. De asemenea, fundele şi mânecile bufante se poartă foarte mult la cămăşi. Şi vara aceasta se poartă rochiile ample şi foarte lungi, fie că sunt drepte, petrecute sau crăpate pe picior. Eşarfele colorate purtate pe cap te vor scoate cu siguranţă din anonimat vara aceasta. Încearcă să ţi le prinzi în mod cât mai original şi lasă-ţi părul liber, cât mai natural.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns