Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polonia în România, a venit astăzi într-o vizită oficială la Prefectura Timiş. Aici, a purtat discuţii cu subprefectul Zoltan Marossy.
Discuţiile celor doi s-au purtat în jurul oportunităţilor de investiţii şi nu numai. Subprefectul a prezentat judeţul Timiş din punct de vedere economic, insistând pe domeniile în care există oportunităţi de investiţii, cum ar fi agricultura, industria alimentară, IT, protecţia mediului, ecologizarea cursurilor de apă, dar s-a referit şi la aspectele culturale şi ştiinţifice. Marossy a prezentat viitoarele proiecte de dezvoltare rutieră şi aeriană din judeţ şi a spus că bunele relaţii ale corpului diplomatic din Timiş se datorează şi numărului mare de investitori străini. Ambasadorul polonez şi-a exprimat disponibilitatea pentru colaborări economice, în domeniul educaţiei, sprijin pentru absorbţia de fonduri europene şi a propus şi înfrăţirea unor localităţi.

Fii primul care comentează