Fetele de la BCM Danzio încheie mâine turul Diviziei A de baschet cu un meci uşor, la Iaşi. Trupa antrenată de Ljubomir Kolarevic este favorita clară a meciului cu Poli Iaşi, mai ales că vin cu un moral bun după ce au învins cu Nova Vita Târgu-Mureş.
Ieşencele sunt codaşele clasamentului, fiind doar în faţa celor de la Sepsi, echipă cu mari probleme financiare. La un moment dat conducerea clubului a dorit să retragă echipa din campionat. Poli Iaşi a adunat două victorii şi a pierdut 12 meciuri, având un total de 16 puncte. Moldovencele sunt pe locul 15 şi nu au nicio speranţă să prindă play-off-ul. De cealaltă parte, fetele de la Danzio au adunat 22 de puncte după opt meciuri câştigate şi şase înfrângeri. Timişorencele sunt pe locul 8, ultimul care duce în play-off, iar o victorie la Iaşi le-ar garanta o pauză de sărbători mai liniştită.

Fii primul care comentează