ADMINISTRATIE / Colterm, datorii de aproape 6 milioane de lei

Toamna se numără bobocii, dar, din păcate, la Colterm se numără datoriile. Mai multe şcoli şi instituţii publice au acumulat datorii foarte mari la încălzire. În condiţiile în care se anunţă o altă iarnă cu preţuri piperate la factura de încălzire, situaţia este mai mult decât îngrijorătoare.

Datoria instituţiilor de învăţământ faţă de Colterm se ridică la 4,1 milioane de lei. Lista neagră a datornicilor este următoarea: Grupul Şcolar Auto 92.938 lei, Colegiul Tehnic Regele Ferdinand 245.300 lei, Grupul Şcolar Industrial Alimentar 198.996 lei, Grupul Şcolar Tudor Tănăsescu 224.233 lei, Liceul H. Coandă 272.856 lei, Colegiul Tehnic I. Mincu 237.758 lei, Colegiul Bănăţean 476.366 lei, Colegiul Tehnic Vest 212.114 lei, Liceul Sportiv 182.256 lei, Şcoala Generală nr. 30  145.128 lei, Şcoala generală nr. 21  117.918 lei, Colegiul tehnic E. Ungureanu 204.442 lei etc. De asemenea, instituţiile publice din oraş au acumulat datorii de 1.623.771 lei, Din această sumă, 1,5 milioane de lei reprezintă datoria Spitalului Judeţean Timişoara.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns