Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la TVR1, întrebat despre varianta unui premier tehnocrat, că „deocamdată cuvântul de ordine este stabilitatea”.
Cele mai importante declaraţii:
– Despre scutul antirachetă şi Rusia: România şi-a asumat nişte obligaţii. Ne vedem de interesul nostru naţional şi tratăm cu respect poziţia oricui.
– Nu putem discuta despre reducerea CAS-ului atâta timp cât avem evaziune în această zonă. Cât timp e o olimpiadă, cine păcăleşte mai bine statul, nu avem cum să reducem CAS-ul.
– Despre referendum: E o bătălie politică care nu va duce nicăieri.
– Despre reorganizarea administrativă a României: în momentul de faţă, exact datorită împărţirii pe judeţe, nu se poate face descentralizarea. Planul de reorganizare a României va fi stabilit de majorităţi, nu de minorităţi. Eu nu vorbesc de desfiinţarea sectoarelor, ci de desfiinţarea autonomiei sectoarelor. Nu sunt doar şapte primari şi şapte judeţe, sunt şi şapte consilii. Gândiţi-vă câte interese sunt.
– Am reclamat de multe ori ce s-a întâmplat cu banii din Fondul Naţional. Să nu vă gândiţi că Tăriceanu a furat banii.
– Foarte curând noul Birou Permanent Naţional va avea o discuţie internă. Probabil, săptămâna viitoare, peste două săptămâni, vor analiza şi soluţiile de relansare a guvernării.
– Aşa cum se văd lucrurile, cred că vom avea o creştere economică mai mare de două procente.
– Obiectivul meu nu mai e legat de procentele PDL-ului în 2012.
– Despre programul cu FMI: nu este un program care s-a discutat numai cu preşedintele, este un program discutat cu Guvernul. Am încredere că această coaliţie va îndeplini programul. De data aceasta, nu a existat niciun punct din programul cu Fondul care să fi fost reportat. Este clar că este un guvern inpopular.
– Despre majorarea TVA: nu fac o critică la adresa premierului.
– Despre un premier tehnocrat: fac apel la stabilitate politică. La începutul lunii viitoare, România iese pe piaţa internaţională pentru a se finanţa prin emisiune de bonduri. Ce ne lipseşte ca să avem un cost ridicat la împrumut este ideea de instabilitate politică, imediat dobânzile ar creşte. Eu nu spun că un premier independent sau politic produce instabilitate, ci începerea unor lungi dezbateri legate de înlocuirea guvernului, de condiţiile de susţinere, generează ceea ce se numeşte instabilitate. Avem un guvern, avem o coaliţie şi mergem înainte şi vrem stabilitate. Nu voi face nimic ce ar putea să afecteze stabilitatea politică. Nu putem risca să rămânem fără guvern sau cu un guvern instabil.
– Perspectiva nu este rea, întărirea leului nu a afectat exporturile, mă uit la investiţii și încep să fiu optimist.

Fii primul care comentează