Timişoara / Insieme cu Faenza şi cu încă o mie de români care trăiesc în oraşul italian în care s-a născut faianţa

În weekendul trecut, o importantă delegaţie a oraşului Faenza a venit la Timişoara, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de la momentul înfrăţirii celor două oraşe, începând cu Giorgio BOSCHERINI, Primar al oraşului Faenza la momentul semnării înfrăţirii, şi Vittorio MAGGI, Preşedintele Asociaţiei de Prietenie „Faenza – Timişoara”, precum şi Giovanni MALPEZZI, Primarul oraşului Faenza,  Ennio NONNI, Arhitect Şef al oraşului Faenza, dar şi Francesco PASI, reprezentantul oraşului Faenza în Consiliul Director al „Casei Faenza”. Sâmbătă, delegaţia italiană a participat la o întâlnire la Casa Faenza, Centru de Zi pentru Copiii care suferă de autism şi care este un proiect comun al Timişoarei şi Faenzei. Duminică, 3 aprilie, în Sala de Consiliu s-a semnat “Declaraţia Comună Timişoara – Faenza” de întărire a parteneriatului existent între cele două oraşe, în prezenţa şi fostului primar timişorean Liviu Borha, cel care a semnat protocolul de înfrăţire acum două decenii. După ce la Atelierul de Urbanism, de pe str. Alba Iulia, a avut loc un recital de muzică şi poezie organizat de prof. Viorica Bălteanu, Catedra de Limba Italiană, Universitatea de Vest din Timişoara, seara, de la ora 18,30, la Bastionul “Theresia” s-a derulat evenimentul aniversar, “20 de ani împreună”, cu expoziţii de fotografie şi concerte de muzică.Faenza face parte din Regiunea Emilia-Romagna / Provincia Ravenna / Italia şi are o populaţie de  circa 55.000 locuitori, situându-se la 50 km de Bologna şi 100 km de Florenţa, în centrul Regiunii Emilia-Romagna.Deşi istoria oraşului începe din antichitate, oraşul fiind situat pe anticul drum numit „via Emilia”, s-a dezvoltat în special începând din secolul al XIV-lea, în timpul domniei familiei Manfredi. În mod special în timpul domniei lui Carlo Manfredi II este renovat centrul urban, construindu-se Catedrala şi Palatul Poporului. Oraşul devine tot mai cunoscut în perioada Renaşterii datorită producţiei de obiecte din ceramică de înaltă calitate, exportate în numeroase ţări europene. La începutul secolului al XVI-lea, la invitaţia familiei Borgia, Leonardo da Vinci ajunge la Faenza. Adevărat geniu al timpului său, Leonardo proiectează o reţea de galerii subterane pentru evacuarea oraşului în caz de pericol. Nu se ştie nici până în zilele noastre dacă aceasta a fost realizată sau nu, în contextul în care – odată cu decesul Papei Alexandru al VI-lea – se încheia scurta influenţă a regatului familiei Borgia. În decursul secolelor, în numeroase limbi, numele oraşului a devenit sinonim cu ceramica, printre care franceza (faïance), engleza (faience) şi româna (faianţă).Împreună cu oraşul Forli, aflat în apropiere, se poate mândri cu folosirea dialectului romagnol.După cum a spus primarul din Faenza, Giovanni MALPEZZI, în prezent în oraşul italian trăiesc vreo o mie de români, printre care se numără şi timişoreni. Dincolo de domeniile economice, culturale şi sportive dezvoltate în cei 20 de ani de colaborare, un nou sector de colaborare de care s-au arătat interesaţi cei din Faenza a fost cel al urbanismului.

 

 

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns