
Poliţia Locală informează cetăţenii cu privire la procedurile de autorizare şi a regulilor ce trebuiesc respectate în cazul activităţilor de publicitate stradală pe raza municipiului Timişoara, dat fiind faptul că în urma controalelor efectuate au fost constatate numeroase nereguli. În conformitate cu prevederile HCL 160/2009, activităţile de publicitate stradală şi amplasarea sistemelor publicitare sau a panourilor publicitare se vor realiza pe baza unei autorizaţii eliberate de Primaria Municipiului Timisoara. În funcţie de modalitatea autorizării, aceasta poate fi: autorizaţie de construire, acord pentru publicitate temporară, avizul Comisiei de Ordine Publică.
Art. 6. – este interzisă amplasarea sistemelor publicitare si informative, a panourilor publicitare care nu au obtinut avizul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National al Judetului Timis, în zonele de protecţie a monumentelor istorice;
Art. 7. – se interzice instalarea de sisteme publicitare, panouri publicitare in parcuri, pe arbori şi în zonele verzi amenajate;
Art. 8. – La mai puţin de 50 m de intersecţii, în prostectul drumului, se pot amplasa sisteme publicitare şi panouri publicitare cu avizul Comisiei de circulaţie obtinuţ anterior autorizării;
Art. 9. – Este interzisă amplasarea de sisteme publicitare, panouri publicitare, la sol, cu înalţime mai mare de 10 m, pe stâlpii RATT şi ENEL sau orice alt suport (garduri, faţade de clădiri, transformatoare electrice etc.), amplasate pe domeniul public, este interzisă aplicarea de afişe şi postere, expunerea de afişe/postere este permisă doar în spaţiile special amenajate şi administrate de către Administrarea Domeniului Public.
– Este permisă amplasarea de sisteme publicitare pe stâlpii RATT şi ENEL a panourilor publicitare, cu prindere de un singur stâlp, gen bannere verticale, panouri indicatoare, casete luminoase etc., fiind interzisă amplasarea acestora pe stâlpii unde sunt semne de circulaţie.
Art. 10 – Odată cu fiecare autorizaţie de construire sau acord pentru publicitate temporară, Primăria Municipiului Timişoara va înmâna beneficiarului un autocolant care va cuprinde însemnele Consiliului Local Timişoara şi numărul autorizaţiei/acordului.
– Beneficiarul autorizaţiei de construire sau a acordului pentru publicitate temporară are obligaţia să lipească autocolantul la vedere pe sistemul publicitar şi să urmarească, pe toată durata de existentă a sistemului publicitar, ca autocolantul să nu dispară sau să se degradeze, devenind ilizibil.
Art. 13. – Persoanele fizice sau juridice care au amplasate sisteme publicitare sau panouri publicitare vor afişa în mod vizibil numele sau denumirea celui care a amplasat acel sistem sau acel panou publicitar.
Autorizaţia de construire se va elibera în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, si a Regulamentului de publicitate aprobat prin HCL 160/2009.
Acordul pentru publicitate temporara se eliberează conform Hotărârii de Guvern nr. 955/2004, pentru campanii publicitare care nu au o durată mai mare de 180 de zile şi sistemele publicitare, panourile publicitare, folosite ca purtător de mesaj în cadrul acelor campanii.
Avizul Comisiei de Ordine Publica se eliberează pentru sistemele publicitare, panourile publicitare folosite ca purtător de mesaj în cadrul unor campanii publicitare pe termen scurt ce se desfasoară pe domeniul public sau privat (festivaluri, targuri, expoziţii, lansări de produse, manifestări cu ocazia unor evenimente speciale cu caracter social, politic, cultural – distractiv, comercial, turistic, sportiv etc.).
În cazul nerespectării legislaţiei în vigoare, constituie contravenţie, şi se sancţionează următoare fapte:
Neintreţinerea sistemelor şi a panourilor publicitare;
Nerefacerea suportului de mesaj publicitar din cadrul sistemului publicitar, a panoului publicitar, daca acesta a fost afectat de operaţiunile de montare, demontare, sau de intervenţii;
Nedezafectarea sau neacoperirea suprafetelor de expunere a mesajului publicitar cu folie monocoloră după 15 zile de la expirarea perioadei pentru care s-a plătit taxa de reclamă;
Nerespectarea obligaţiei de a lipi la vedere pe sistemul/panoul publicitar a autocolantului conţinând însemnele Consiliului Local al Municipiului Timisoara şi numărul autorizaţiei/acordului;
Nerespectarea prevederilor din acordul pentru publicitate temporară şi din documentaţia ce a stat la baza emiterii acordului;
Exercitarea activităţilor de publicitate, promovare, reclamă, informare, prezentare, pe domeniul public şi privat al Municipiului Timisoara, fără a deţine avizul Comisiei de Ordine Publică sau acord pentru publicitate temporară;
Nerespectarea obligaţiei de a afişa în mod vizibil numele persoanei fizice sau juridice care a amplasat acel sistem publicitar, panou publicitar;
Distribuirea de mostre şi materiale publicitare, fără aviz din partea Primariei Municipiului Timişoara;
Efectuarea de publicitate mobilă şi/sau sonoră în traficul rutier, fară a deţine aviz/autorizaţie/acord din partea Primariei Municipiului Timisoara;
Efectuarea de publicitate mobilă pe partea pietonală (gen om-sandwich etc.), fără a deţine aviz/autorizatie/acord din partea Primariei Municipiului Timisoara;
Permiterea amplasarii de sisteme/panouri publicitare, de către proprietarii suporturilor de publicitate, fără a deţine aviz/acord/autorizaţie emise de Primaria Municipiului Timisoara, amenzile fiind cuprinse între 200 şi 2.000 lei.
Fii primul care comentează