Timișoara / A fost identificat cadavrul de la groapa de gunoi din Lugoj

 

 

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş au reuşit identificarea persoanei căreia îi aparţinea bucata de cadavru găsit la groapa de gunoi din Lugoj. Fiind în continuarea cercetărilor privind descoperirea unei bucăţi de cadavru găsite la groapa de gunoi din Lugoj, judeţul Timiş, poliţiştii au stabilit că aceasta îi aparţinea lui T.V., de 42 de ani, din aceeaşi localitate, dispărut de la domiciliu. În acest moment în municipiul Lugoj, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sunt în desfăşurare mai multe percheziţii domiciliare, în acelaşi timp la sediul poliţiei fiind conduse mai multe persoane în vederea audierilor şi continuării cercetărilor. Reamintim faptul că în ziua de 6 ianuarie 2011, poliţiştilor le-a fost semnalat faptul că la groapa de gunoi din Lugoj a fost găsită o bucată dintr-un trunchi uman, fără membre sau alte părţi ale corpului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns