Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfrăţrea municipiului Timişoara cu oraşul Faenza (12 martie 1991, o delegaţie oficială a oraşului italian se va afla la Timişoara în 1 – 4 aprilie 2011. Componenţa anunţată a delegaţiei este următoarea: Giovanni MALPEZZI – Primarul oraşului Faenza, Giorgio BOSCHERINI – Primar al oraşului Faenza la momentul semnării înfrăţirii, Ennio NONNI – Arhitect Şef al oraşului Faenza, Francesco PASI – reprezentantul oraşului Faenza în Consiliul Director al „Casei Faenza”, Vittorio MAGGI – Preşedintele Asociaţiei de Prietenie „Faenza – Timişoara”. Programul vizitei cuprinde: vizită la Muzeul de Artă, vizită la Muzeul de Artă Bisericească Sârbă, o întrunire festivă de marcare a celor 20 de ani de înfrăţire: „Solidaritate pentru ajutorare” – 11 ani de la inaugurarea „Casei Faenza”, participarea la meciul de fotbal Poli-Steaua. Oaspeţii italieni vor face un tur pietonal: Cartierul Cetate, Muzeul de Artă Bisericească Veche. Programul mai cuprinde „Rădăcini comune” – recital de muzică şi poezie, „20 de ani de împreună” – eveniment aniversar organizat la Bastionul „Theresia”, vernisajul expoziţiei de fotografie „Faenza şi Timişoara – oraşe înfrăţite”, realizată de Marcel Neag, expoziţie documentară „Timişoara – Faenza: 20 ani de înfrăţire”.

Fii primul care comentează