
În ziua de 28 martie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Timiş, au efectuat verificări la sediul unei societăţi comerciale din Jimbolia, unde existau informaţii că ar fi depozitată ilegal o cantitate mare de mercur. În urma controlului efectuat, în incinta depozitului societăţii respective, au fost găsite nouă recipiente în care se aflau aproximativ 40 de Kg de mercur. Având în vedere că această substanţă prezintă pericol, pentru populaţie, mercurul a fost ridicat de poliţişti şi transportat în vederea efectuării unor examene de laborator. Cu ocazia cercetărilor întreprinse de poliţişti a reieşit faptul că mercurul era deţinut de administratorul societăţii respective, Ioan D., de 55 de ani, din Jimbolia, fapt pentru care acestuia i-a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de substanţe toxice. Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale. Atât mercurul cât şi sărurile solubile de mercur sunt otrăvuri puternice. Sărurile de mercur produc leziuni ale stomacului, intestinului si rinichilor, iar in doze mari pot duce la decesul persoanelor. Inhalarea vaporilor de mercur din atmosfera duce la otrăviri cronice sau întrebuinţarea îndelungată a pomadelor cu mercur provoacă erupţii ale pielii. Mercurul mai este folosit şi la prepararea medicamentelor, a îngrăşămintelor chimice şi la producerea pe cale electrolitică a sodei caustice şi a altor substanţe folosite pe scara industrială.
Fii primul care comentează