„Mari sunt lucrurile Domnului şi potrivite tuturor voilor Lui”
Psalmi 110, 2
Când rostim cuvântul „Biserică”, ne gândim mai întâi la lăcaşul de rugăciune și închinare al creştinilor, dar cuvântul „Biserică” are şi un alt înţeles.
În limba greacă cuvântul „eclesia” înseamnă adunarea credincioşilor, după cuvântul Mântuitorului că „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele meu acolo sunt şi Eu împreună cu ei” (Matei 18, 20).
Fiind un aşezământ în care se întâlnesc cele cereşti cu cele pământeşti, Dumnezeu cu credincioşii, Biserica are un îndoit caracter, văzut şi nevăzut, după cum în persoana Mântuitorului s-au unit desăvârşit firea dumnezeiască nevăzută cu firea omenească văzută.
În rândurile următoare opinăm că învăţătura creştină despre Biserică, în înţelesul de aşezământ divin-uman, probează că noi suntem împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Cuvântul „Biserică” vine de la latinescul „Bazilica”, nume care se da sălilor mari de judecată în Imperiul Roman, după modelul cărora s-au făcut primele biserici creştine.
Se poate spune că Biserica creştină a luat naştere odată cu întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că prin jertfa de pe cruce, Mântuitorul a înlocuit jertfele din Vechiul Testament şi a încheiat legământul nou de mântuire cu neamul omenesc, iar în locul jertfelor de animale s-a adus pe Sine jertfă, odată pentru totdeauna, şi pentru toţi cei ce cred în EL.
După Învierea Sa din morţi, a dat putere Apostolilor şi i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la toata făptura: „Datu-mi-s-a toată puterea în cer şi pe pământ, drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”(Matei 28, 18-20).
În mod văzut însă, Biserica creştină ia naştere în ziua de Rusalii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli şi, la predica Sfântului Apostol Petru, s-au botezat cam la trei mii de suflete.
Hristos a încredinţat Bisericii misiunea de a continua lucrarea de mântuire prin cele trei slujiri ale Sale pe pământ: învăţătorească, arhierească şi împărătească.
Puterea învăţătorească a dat-o Apostolilor şi aceştia urmaşilor lor: episcopi, preoţi şi diaconi.
În articolul 9 din Simbolul Credinţei, mărturisim credinţa în „una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, Biserica este una fiindcă unul este Întemeietorul şi Capul ei, Iisus Hristos.
Unul este Adevărul propovăduit de Iisus, de Sfinţii Apostoli, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Un Domn, o credinţă, un botez” (Efes, 4, 5).
Numim Biserica „Sfântă” fiindcă Întemeietorul, Capul şi Mirele ei, Iisus Hristos este sfânt şi fără prihană, iar Biserica se numeşte „sobornicească” deoarece este condusă în chip văzut de către soboare sau sinoade.
Biserica se numeşte şi „apostolească” pentru că Apostolii au fost martorii Învierii Domnului şi vestitorii Lui în lume şi lor li s-a dat puterea de a „lega şi dezlega păcatele oamenilor” şi de a săvârşi Sfintele Taine.
Biserica fiind „trupul lui Hristos”, creştinii sunt mădularele acestui trup, fiecare cu rostul lui, dar toţi în unire cu Hristos, Capul Bisericii.
Între membrii Bisericii se numără şi cei ce au adormit în nădejdea învierii şi au primit darurile Duhului Sfânt prin Sfintele Taine, aceştia numindu-se Biserica biruitoare.
Cei care sunt în viaţă şi se străduiesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, să biruiască ispitele şi păcatul fac parte din Biserica luptătoare.
Amândouă aceste Biserici alcătuiesc trupul lui Hristos, adică Biserica întreagă, iar membrii Bisericii, care au misiunea de a învăţa, de a conduce şi a săvârşi Sfintele Taine, se numesc ierarhie bisericească.
În comuna Dumbrăvița, credincioșii se roagă în Biserica Reformată, Biserica Romano-Catolică ,,Sfânta Maria”, Biserica Ortodoxă ,,Sfântul Vasile cel Mare”, Biserica Ortodoxă ,,Nașterea Domnului”, Biserica Ortodoxă Banat II ,,Sfântul Mare Mucenic Mina”, Biserica Penticostală ,,Elim”, Biserica Greco-Catolică ,,Prea Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului”.
A scoate în evidență bisericile din localitate, istoria lor, faptul că Sfântul Nicodim afirma că „Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor”, înseamnă a dialoga cu trecutul, pentru a înțelege prezentul și a modela viitorul.
Bisericile comunei, lăcaşuri divino-umane, sunt izvorul din care curgem, şi vom afla, fie că eşti oaspete la Dumbrăvița sau localnic, că abordarea problematicii vieţii religioase a locuitorilor acestor vechi ţinuturi încărcate de istorie, a lăcaşurilor de cult, înseamnă a pune în discuţie istoria acestor locuri care a gravitat în jurul Bisericii, instituţia care ne-a dat energie, ne-a unit, ne-a învăţat să fim români şi buni creştini, de orice etnie am fi şi orice convingeri politice am avea.
Biserica este spaţiul în care ne întâlnim cu Dumnezeu, cel mai presus spaţiu şi timp, şi este locul în care se întâlnesc generaţiile trecute, prezente şi viitoare, de aceea facem pomenirea viilor şi a celor adormiţi în Domnul.
Biserica este singurul loc din lume unde se dobândeşte iertarea păcatelor, este casa Sfintei Treimi în care găsim adevărata bucurie, a legăturii omului cu Dumnezeu, izvorul păcii, bucuriei, fericirii veşnice.
Când construim o biserică, construim o casă a Preasfintei Treimi, dar în acelaşi timp deschidem şi o poartă a cerului .
În curgerea timpului, omului nu i-a lipsit sentimentul religios, ţinând permanent legătura cu Divinitatea, de la prima fiinţă omenească apărută pe aceste locuri şi până în zilele noastre.
Comuna Dumbrăvița (denumirea veche Senteș sau Zenta Nouă) a fost înființată în jurul anilor 1880, prin hotărârea regelui austro-ungar Ferdinand (1753-1875), care a mutat familii de reformați calvini din Szentes, așezându-le în jurul Timișoarei, după ce a fost defrișată o parte din Pădurea Verde, creând astfel Újszenteș (Senteșul Nou).
Cu ei a venit și Nagy Balogh, primarul din Szentes, primul primar maghiar din localitatea nou înființată.
Ceilalti primari ai Dumbrăviței au fost și sunt: Tolcea Gheorghe (1927-1940), primul primar român, Cicală Valeriu (1940-1941), Bălu Gheorghe (1941-1944), Kadar Gheorghe (1976-1982), Burcă Maria (1982-1985), Szilaghy Gheorghe (1996-2009), Malac Victor (2009-2017), Bugarin Grigore-Horia (2017-2024-2028).
Aceștia au contribuit la dezvoltarea comunei, au sprijinit biserica, au ajutat comunitatea locală să conștientizeze că aceasta este un lăcaș divino-uman, izvorul nesecat din care curgem spre tărâmul vieții veșnice.
Articol de: Gheorghe Sinescu
