În 2008, într-o zi de 24 iunie, deci în urmă cu 17 ani, în Poiana Mărului din județul Caraș Severin, a fost târnosită, sfințită, Mănăstirea cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”.
Și în acest an, ca de fiecare dată, Episcopia Caransebeșului, împreună cu maicile mirificului lăcaș de cult, ne invită să le fim parte la această sărbătoare, care se derulează pe parcursul a două zile, după următorul program:
Luni, 23 iunie
Ora 17.00 – Plecarea În procesiune cu Icoana Făcătoare de Minuni de la Poiana Mărului, spre sfânta mănăstire;
Ora 18.00 – Întâmpinarea Icoanei Făcătoare de Minuni, urmată de o procesiune spre sfânta mănăstire;
Ora 19.00 – Slujba Vecerniei, Litiei și Utreniei;
Ora 21.00 – Taina Sfântului Maslu;
Ora 23.00 – Rugăciuni de binecuvântare și dezlegare.
Marți, 24 iunie
Ora 7.00 – Sfințirea apei;
Ora 8.00 – Acatistul Sf. Ioan Botezătorul;
Ora 9.00 – Întâmpinarea Ierarhului;
Ora 9,30 – Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului;
Ora 13.00 – Agapă frățească pentru toți pelerinii.
Duminică, 7 decembrie a.c., s-a desfășurat alegerile pentru primarul general al capitalei României. S-au înscris în cursă 17 candidați, reprezentanți ai diverselor formațiuni politice, precum și independenți, îi numesc aici în funcție de numărul de […]
În perioada 29 decembrie 2025 – 18 ianuarie 2026, se suspendă încasarea prin intermediul casieriilor și on-line a impozitului/taxei pe clădiri/teren, mijloace de transport, a taxei de afișaj și depunerea declarațiilor de impunere prin platforma […]
Sărbătorită în fiecare an pe 20 iulie, de Sf. Ilie, Ziua Energeticianului a fost recunoscută oficial în România în 1992. Este ziua în care celebrăm munca tuturor celor care contribuie la funcționarea sistemelor energetice – […]