Bere la cutie cu floare de liliac, şi cornuleţ cu pungă de pufuleţi

Omul este un Dumnezeu muritor.

Atotputernicia, ca şi neputinţa, sunt forme extreme de handicap.

Nu ştiu ce a fost  mai important pe pământ, înainte de a mă naşte eu.

Există oameni care nu mint niciodată; se înşeală.

Arunc plasa  gânguritului, în minte, şi pescuiesc gânduri.

Într-un nou născut,  literele alfabetului încă nu au murit.

Caută, chiar dacă nu găseşti nimic; poate vei fi găsit…

Nu te juca cu focul; este suficient să îl aprinzi în locul nepotrivit…

Nu este nevoie să faci focul ca să iasă fum; este destul să baţi covoarele…

La omul sărac, chiar dacă trag boii, crapă oiştea carului.

Nevoia îl învaţă pe om. Dar ce anume îl învaţă, alege omul…

Toată viaţa lui, coşmarul lui Petru era  să audă cântând un cocoş…

La câştigarea alegerilor, a intrat în partid întreg poporul. La sfârşitul mandatului, au mai rămas în partid numai caracterele. Adică, nimeni.

Toţi trandafirii poartă numele trandafir, toate lalele poartă numele lalea, toţi teii poartă numele tei…Ce-ar fi dacă toţi oamenii ar purta  numele  om?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns