
Actorul Ion Besoiu, care a împlinit duminică 81 de ani, şi-a sărbătorit ziua de naştere strict cu familia într-un restaurant unde Mircea Dinescu este un mare bucătar.
Astăzi voi sărbători strict cu familia mea – fata mea, mama ei, bunica ei, mătuşa ei – şi un prieten apropiat al meu pe care îl voi cununa, un prieten drag al meu, la un restaurant foarte plăcut mie, unde Mircea Dinescu este mare bucătar, a declarat duminică Ion Besoiu.
Cunoscutul actor a spus că în curând urmează să plece într-un turneu la Moscova cu spectacolul „Însemnările unui necunoscut” de F. M. Dostoievski, după care va pleca în Canada cu spectacolul „Sfârşit de partidă”. Acum urmează să plec într-un turneu la Moscova cu ‘Însemnările unui necunoscut’ pe care-l vom juca pe 1 aprilie şi după avem în proiect un turneu teatral în Toronto şi Montreal, în Canada, cu ‘Sfârşit de partidă’. Cu filmul, poate că voi lucra iarăşi în cadrul Fundaţiei Sibiul vechi un film pentru argumentarea necesităţii de a declara Sibiul fond UNESCO şi să arătăm în continuare că această străveche vatră de cultură românească şi nu numai merită să fie o capitală cum a fost capitala culturală a Europei în 2007, a declarat Ion Besoiu.
El a adăugat că cele mai frumoase cadouri pe care le-a primit şi pe care le preţuieşte cel mai mult sunt fiica lui, sănătatea şi longevitatea. Cadoul meu este faptul că cei pe care-i iubesc există şi că mă iubesc, acesta este cel mai frumos cadou de pe pământ pe care pot să-l primesc, iar cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit sunt fata mea, care a venit în viaţa mea acum 30 de ani, şi sănătatea şi longevitatea de care mă bucur, a spus actorul precizând că în continuare îşi doreşte sănătate, putere de muncă, linişte şi bunăstare dacă se poate.
Fii primul care comentează