Unde e, Doamne, cartea-aceea,
Al carei nume nu mi-l amintesc –
Despre cel mai frumos festin lumesc –
Cu doi vecini e scrisa epopeea –
Se intreceau mereu, mereu, in toate –
Si-au zis: cel ce va face-n a sa casa,
Desavarsit, Cea mai frumoasa masa,
Sa aibe, pe deplin, intaietate –
Si-ntinse masa primul: scumpe vase,
Danteluri si tacamuri aurite,
Si feluri de mancaruri potrivite,
Si toate-au fost atata de frumoase –
O, ce frumoasa masa, exclamara
Toti invitatii, de la mic la mare
Cum ar putea sa fie-n lume, oare,
O masa mai frumoasa, bunaoara?
Veni si vremea celuilalt sa-ntinda
O masa – dar mirare! Cand intrara
Toti oaspetii, in casa lui, aflara
O masa –ntocmai primei, in oglinda –
Doar langa servetele, fiecare,
Ascuns in pliul alb, si parfumat,
Gasi un ban de aur, pitulat –
Si l-au bagat, pe-ascuns, in buzunare –
Frumoasa masa-a fost intaia oara –
Insa aceasta, nu se stie cum
E mai frumoasa, au strigat, acum,
Mesenii, si-au iesit, tiptil, afara –
Dar cum se poate? a gandit cel care
Intaia masa a intins, chiar el –
Cand amandoua-au fost la fel! LA FEL!
Si cade, bietul, in antreu, si moare…
Estimp, mesenii se-ndreptau spre casa –
Spunandu-si: acest fapt e de mirare:
Aidoma, si totusi, de ce oare
A fost a doua masa, mai frumoasa?
18 noiembrie 2011
Jianu Liviu-Florian
Fii primul care comentează