Nu ştiu cui urmaşii, şi urmasii urmaşilor Iovacrei de astăzi, au să-i mulţumescă pentru acest monument magistral, şlefuit cu geniul lui Dedal, amplasat cu Parthenonică măiestrie, ridicat cu Don Quijotească visare, urnit cu Sisifică rabdare, intuit cu Van Der Bildtiană viziune, încropit din Hagi Tudosică iconomie. Dacă ŞCOALELE acestei regiuni binecuvântate de oarde de achingii de iarmaroace şi târguri, în care se vorbeşte în limbi, asemeni sfinţilor, ar beneficia şi ele de lumina care se revarsă din acest Proiect al Luminii, care întrece chiar strălucirea Curţii Regelui Soare, atunci binecuvântate logaritmic fie, ridicate la puterea trupului, derivate prin peşchesuri şi bacşişuri, integrate pe 3 domenii de scutiri de impozite fie minţile şi inimile fraţilor noştri care pun temeliile acestei duhovnicii sub clorofila căreia Pământul, acest arici pe care, sub pana scriitorului Arthur Conan Doyle, profesorul Challanger l-a înţepat, şi a strigat prin toţi vulcanii pământului, pământul însuşi, deci, mulţumeşte omului. Urbe ! Fii bărbată ! Ceasul tău, orologiul tău cu lanţ ţintuit de inimă, bate o clipă măreaţă ! Veniţi şi admiraţi ! Ocrotiţi şi arătaţi pruncilor voştri această ctitorie pentru care Moş Crăciun însuşi, dar ce zic eu, Caragiale, Eminescu, Shakespeare, Tolstoi, Turgheniev, Dostoievski, şi, vă mulţumesc că nu m-aţi uitat, eu, ar plânge într-o singură lacrimă, la marginea Iovacrei. Gândeşte, amoebă a sufletului: visează, gând al Hamangiei; admiră, prunc al gânguritului; pipăie, meşter al ghioceilor; cutremură-te, intrare a paradisului ! Freacă-te la ochi, corp profesoral al infinitului! Inspiră-te, garnizoană a pântecului ! Îmbucă, maxilar al ochiului ! Bucură-te, lumânare a sufletului !
Căci la intrarea din spate a Teatrului Naţional din Iovacra, a fost sădit un pâlc voinic de brazi !
PS. Găsim în cronici prăfuite versuri pline de romantism visător, al strămoşilor noştri care în timp ce plantau de zor copaci ( ex: brazi ) prin ogrăzile şcoalelor, căci ţara era odată, ceea ce este şi azi, o ogradă pe care mulţi venetici au făcut şcoală, versuri precum : “vai de leah, vai de tătar/ ce se luptă cu-un stejar/ vai de ungurul semeţ/ ce luptă cu-un brăduleţ !”, versuri care ne spun că strămoşii noştri se bucurau de pace în ogrăzi, copacii Europei luptându-se între ei, pentru a da coajă ( papirus, de ! ) editorialelor cu care se scriau păci, precum : “Pace ţie, celui ce-ai citit !” , pe spinarea dobitoacelor. Estimp, multe păduri ale Iovacrei s-au făcut versuri (care ne dau oxigen), şi proze (care ne dau fum; după caz, fumuri ).
( aicea, cronica are ştersături…e arsă… şi pătată cu untdelemn de candelă…peste care a scris directorul – atât de larg la inimă, precum la buzunar – al Naţionalului…fie-i regia uşoară !)…spre ţinerea de minte a urmaşilor, şi urmaşilor, carele nu se ştie dacă vor mai ceti, măcar, prin cronici, de asemenea minuni şi bunătăţi…lapte, ouă, unt şi carne de vacă..na, că sării pe alt rând…..
… aci mai recunoscui scrisul părintelui Visarion: “drajii mei, ăla care îi aduse de la Vidraru şi plantă brazii a fost Ion Colan, nu ştiu ce este, şi va fi mai mare,
agronom, sau actor….”
Fii primul care comentează