Teatru, muzică, spectacole, expoziţii şi cei mai îndrăgiţi artişti români. Toate vor avea loc în stradă, cu ocazia împlinirii a 552 de ani de atestare documentară a oraşului Bucureşti. Spectacole în aer liber – Intrarea este gratuită. Punctele fierbinţi ale evenimentului: Centrul istoric, Parcul Herăstrău şi Piaţa Constituţiei.
Centrul vechi al Bucureştiului va fi animat de muzică live, acrobaţii, mimă, teatru de stradă, spectacole cu picioroange şi costume, într-un festival dedicat promovării turistice a oraşului, denumit “Bucureşti – metropolă vie”. Festivalul se va desfăşura de vineri, de la ora 12.00, până duminică noaptea, anunţă Primăria Capitalei.
Vineri, 16 septembrie, de la ora 19.00, Opera Comică pentru Copii vă invită la spectacolul „Copiii şi magia muzicii”, care va avea loc la Sala de spectacole Giuleşti.
Sâmbătă şi duminică, pe strada Franceză din Centrul Istoric va avea loc prima Gala Folk You de la Bucureşti.
Startul manifestărilor va fi dat de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, CreArt, vineri, 16 septembrie, în parcul Herăstrău, unde sunteţi aşteptaţi de la ora 10,00 la Târgul Meşteşugarilor, Târgul Editurilor de Carte, dar şi expoziţii de pictură şi grafică. Din program nu putea lipsi Parada Elevilor. Întâlnirea are loc la ora 15:00 la Sala Palatului. Elevii bucureşteni se vor îndrepta către Piaţa Constituţiei, unde vor concerta la finalul paradei Andreea Bălan, Andreea Bănică, Connect-R şi Alex Velea.
Programul artistic al evenimentului va avea loc în ziua de sâmbătă şi este dedicat tinerilor, care vor fi atraşi în parc de interpreţi şi trupe renumite.
Centrul de proiecte culturale al Municipiului Bucureşti, ArCuB, organizează sâmbătă un concert extraordinar în Piaţa Constituţiei, cu muzică de calitate. Pe scenă vor urca peste o sută de artişti.
Este vorba de o combinaţie între muzică clasică şi muzică pop. Participă, printre alţii, Orchestra Naţionala Radio, Big Band-ul Radio, Corul Festivalului, trupa Direcţia 5, soliştii Monica Anghel şi Cornel Ilie.
ArCuB va anima Piaţa Constituţiei pe parcursul zilei de duminică cu un concert special dedicat liceenilor din Bucureşti şi tuturor tinerilor care vor trece prin Capitală, de Zilele Bucureştiului.
Seara va transforma locaţia în „Piaţa îngerilor”, printr-un spectacol inedit adus din Franţa de Compania de teatru de stradă Les Studios de Cirque.

Fii primul care comentează