“Tata”, spuse-o surioara,
“Inger bun mi-a fost, nu om –
Poti sa-mi cati un loc in tara
Sa-i asez, la cap, un pom?”
Si –am vorbit c-un popa-n tara –
Voie i-am cerut, draguta,
Sa-I aduc de la surioara,
Un bradut, si o placuta –
Incantat a fost, saracul –
Ba a zis – din metereze
Cum sta el, cu tot necazul –
Bradul, el o sa-l planteze –
Iar efigia pentru tată,
O vom pune langa pom
Fie-i binecuvantată
Viata-I darnica de om –
Cand a auzit surioara,
Ce mai dulce bucurie,
Ca-i primeste insasi tara,
Tatal, brad in parohie –
Si in graba cea mai mare,
Am dus bradul la parinte,
Insa popa, ce-ntamplare,
N-a mai spus ca inainte –
“Punem bradul, dar placuta,
In gardina, nu se poate –
Toti crestinii mei, draguta,
Vor vrea si ei – n-am dreptate?”
“Si surioarei ce-i voi spune?”
Intrebai – “lasa-le toate”,
Zise popa, “cum se spune,
Pur si simplu, incurcate!”
Si i-am dat, surioarei, stire:
Si mi-a scris si ea: “E bine!
Cui cuvantul nu isi tine,
Ii dam bradul, cu iubire;
Ca asa e-n Rai, cu bine
de raspunzi la o minciuna,
din cuvantul de rusine,
faci macar o fapta buna!”
14 noiembrie 2011
Cu deosebit respect,
Jianu Liviu-Florian
Fii primul care comentează