CULTURA / SPERANŢA

Am aripi de cenuşă.

Chiar şi zborul,

Şi visele,

Şi ele, sunt cenuşă.

Seminţele pe drumuri aruncate,

Cenuşă  sunt,

Şi mor, însingurate.

Aş vrea

La toate uşile închise

Şi toată zgura oaselor de vise

Măcar o viaţă, încă,

A  mai bate.

Aş vrea să uit

Că mă închide zidul,

Că mă absoarbe

În cenuşă,

Vidul,

Şi cu o ultimă zvâcnire să mai strig:

Zburaţi!

Visaţi!

Chiar dacă vă absoarbe

Şi ochi, şi zbor

Cenuşa tutelară,

Zburaţi, visaţi,

Cu ochi, şi aripi oarbe,

Chiar dacă doare neputinţa clară,

Chiar dacă zbor şi visuri, vi se fură

Şi-n urma noastră doar atât rămâne:

Speranţa,  ca o inimă

De zgură…

 

5 ianuarie 2012

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.