Cât mi-ai fi de drag, tot se cuvine
Mâna peste inimă să-mi pun,
Şi să-Ţi spun că ţin mai mult la mine,
Cât eşti de Puternic, şi de bun…
Tu ai Lumea toată, să se-nchine,
Eşti Atotputernic, şi imun –
Eu mă am, aproape, doar pe mine,
Şi firimitură Îţi adun…
Haina mea de mine-i mai aproape,
Zâmbetul, îl dau întâi la prunci,
Plânsul, când îmi stăruie în pleoape,
E al meu, şi nu pentru Porunci…
E in mine-atâta Libertate…
Jugul ce mi-atârni de căpătâi
Pentru mine-l duc, cu scumpătate…
Nu e al Tău, Doamne, mai întâi…
Sincer, de-Ţi sunt vierme, se cuvine
Drept să-Ţi spun cum sunt, nu să Te mint…
Ce folos cu psalmii de ruşine
Să Te-acopăr, de Te vând, pe-argint?
Căci sunt slab, şi sunt supus durerii…
Nervii mei, întâii, de-s întinşi
Ba pe roata caznei, ba a mierii,
Primii, pentru mine, sunt învinşi…
În căţuia gândului, în pace
Să îmi stai, de poţi, ca un calic…
Eşti atât de Mare, tot poţi face…
Eu sunt doar un om atât de mic…
16 martie 2010
Fii primul care comentează