CULTURĂ/LUMEA DE AUR

La sfinţirea unui templu, la o mare sărbătoare,

Lumea a adus podoabe –  ea, bătrână, slabă, oarbă,

Văduva Anastasia – şi-a făcut cu greu cărare,

Şi în curtea lui de aur, a adus un fir de iarbă –

Şi-i era aşa ruşine, că şi bruma ei de bine,

De pe-o pajişte vecină cu bordeiul ei, furase –

Să aducă – pentru boii, cei lăsaţi de fiecine

Lângă templu – mângâiere, pentru câte duc pe oase –

Pe frontonul de intrare în Biserică, tocmise

Împăratul, să îi scrie, al lui nume, un fruntaş –

Dar un Înger şterse toate cele-atât de scumpe zise,

Şi-a cioplit: „Anastasia a plătit  acest lăcaş!”

Şi-au văzut, miraţi, minunea, Împăratul, şi curtenii,

Şi-au cătat-o pe bătrâna mult prea bună, şi prea oarbă –

Căci un Rai întreg, de aur, n-are preţul, prin milenii,

Cât o inimă, ce–n zdrenţe, îi aduce-un fir de iarbă…

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.