Vorba multă, sărăcia omului
Proverbul acesta neaoș se bazează el pe ceva (vorba lui Ilie Moromete), nu este doar o vorbă în vânt, așa ca să n-adoarmă cel care a zis-o întâi. Chiar dacă atunci oamenii nu erau atât de grăbiți, munca cu brațele și cu unelte rudimentare, lipsa unor mijloace de transport rapide și a altor invenții de mai târziu nu prea le lăsa timp să stea la taifas. De aceea când câte unul mai guraliv uita să mai facă nod la ață, adică să pună punct discuției, era pus la punct cu câte un astfel de proverb sau cu o zicală, la fel de plină de miez.
Noi, cei de acum, care am mai făcut și ceva școală ar trebui să ne aducem aminte că omul, singura ființă care folosește vorbirea articulată, are acest dar pentru a comunica cu alți oameni, adică cu semenii lui și că cel care vorbește (emițătorul) trimite un mesaj (oral, scris, prin diferite semne) altui om sau altor oameni, care primesc mesajul acesta, adică devin receptori. Pentru ca acest proces să-și îndeplinească scopul trebuie ca mesajul să fie clar, la obiect, să fie logic și corect din punct de vedere gramatical, adică să respecte niște reguli sau norme. Dacă mesajul este lipsit de logică, de sens, dacă este obscur, dacă propozițiile și frazele sun construite anapoda, ori dacă vorbitorul deraiază de la subiect, dacă este prolix, dacă nu articulează corect cuvintele mesajul devine imposibil de descifrat pentru receptor.
Comunicarea nu înseamnă, prin urmare o înșiruire de ,,vorbe goale”, așa cum îi avertiza Eminescu pe cei care nu aveau nimic de spus.
A sta de vorbă, a spune vrute și nevrute, a sporovăi, a bălmăji, a bate câmpii, a o lua pe arătură, a bate apa în piuă, a sta la un pahar de vorbă, a sta la șuetă, a face caterincă, a vorbi și nea Ion, că și el e om, a vorbi cum îți e portul și alte cuvinte și expresii care formează o serie sinonimică bogată și expresivă a verbului ,,a vorbi” apar mai ales în vorbirea colocvială unde, de regulă, abaterile de calitățile și normele procesului de comunicare sunt frecvente.
În concluzie ,,a comunica” și ,,a vorbi” sunt două verbe care definesc aproximativ aceeași realitate și de aceea consider că, în cazul lor, vorbim de o sinonimie parțială. Mai exact, oamenii practici și cei dedicați științei și tehnicii ,,comunică”, politicienii și visătorii ,,vorbesc”.
Important este ca nici unii nici alții să nu facă risipă de cuvinte fără acoperire, adică să nu cadă pradă ,,beției de cuvinte”, așa cum o numea ironic Titu Maiorescu.
P. S. Comunicarea scurtă, precisă și concisă este numită laconică. Termenul acesta își are obârșia în exprimarea sobră și sintetică a vechilor spartani, numiți și lacomi. Povestea spune că după o victorie regele ar fi trimis un războinic să ia prada de război și când acesta s-a întors cu sacii plini l-a întrebat cum a procedat și când i s-a spus că militarul le-ar fi dat învinșilor sacii și le-a spus să-i umple, regele l-ar fi pedepsit întrucât trebuia doar să le arate sacii, nu să și vorbească, pentru că știau ei ce trebuie să facă.
Gh. I. Ciulpan
