O frunza, cea din urma, s-a desprins
si-ncearca pe spirala ce coboara
sa-nvaluie-n rotitul ei cuprins
rotatul pom ce-a fost odinioara.
Dar nu-i mai afla fragedul chenar,
orbacaind prin vantul care-o poarta.
O mana care dibuie-n zadar
sa-si naluceasca Primavara moarta …
Apoi, se-asterne, scurt, c-un ultim spasm …
Va povesti, ca maine, radacinii
cum a pornit si cum s-a-ntors in basm
din marea aventura a luminii.
Frunza verde margarit, Mandro, de cand m-ai iubit, Au trecut fix patru ai, Fara sa mi te mai dai! Daoleo, si valeleu, Ce e si pe capul meu, Sa-ti gust miezul pe sarite […]
Frunza verde tamaioara, Nu e chip sa nu te doara Clipa dulce, sau amara – Nu e chip sa nu abdici Vinei c-ai strivit furnici, Sau ciuntit, pe cei mai mici – […]
Lângă cimitirul unde-i doarme omul, Mama noastra poate, încă, să păşească, Ca un zbor de frunză picurat din pomul Ce îi dă putere, încă, să ne crească … Are ceva rude, poate, împrejur. Dar […]
Copyright © 2025 | MH Magazine WordPress Theme de MH Themes
Fii primul care comentează