Lângă cimitirul unde-i doarme omul,
Mama noastra poate, încă, să păşească,
Ca un zbor de frunză picurat din pomul
Ce îi dă putere, încă, să ne crească …
Are ceva rude, poate, împrejur.
Dar copiii mamei sunt plecaţi departe.
Îi trimit de toate. Ea mai dă un tur
Prin singurătate. Ei, prin străinătate.
Parcă nu mai poate. Parcă e prea greu
De ţinut în poală, lumea asta toată.
Mama – cât mai este – loc de Dumnezeu
Ţine, da-i bătrână, cât o să mai poată?
Când şi când, mai vine câte un copil.
Ce să le mai facă, ce să le mai spună?
Dintr-o biată pensie, ea, la toţi, tiptil,
Pentru zile negre, albele le-adună.
Tristă-i bucuria de a-i şti pe toţi
Bine, când doar dânsa, de puteri e slabă.
Zburdă azi copiii ei, pe patru roţi.
Mama se târăşte-n cârja ei de babă.
Lângă cimitirul unde-i doarme omul,
Mama noastră poate, încă, să păşească,
Ca un zbor de frunză picurat din pomul
Ce îi dă putere, încă, să ne crească …
Are ceva rude, poate, împrejur.
Dar copiii mamei sunt plecaţi departe.
Îi trimit de toate. Ea mai dă un tur
Prin singurătate. Ei, prin străinătate.
Parcă nu mai poate. Parcă e prea greu
De ţinut în poală, lumea asta toată.
Mama – cât mai este – loc de Dumnezeu
Ţine, da-i bătrână, cât o să mai poată?
23 octombrie 2012
Fii primul care comentează