Maestrului Băjea George
A fost odată proiectantul şef.
Când nu erau minuni de proiectat.
Când toţi lucrau pentru ai lor, la stat.
Când îşi aveau în pâine, toţi, fief.
Dar au venit şi timpuri noi, în care
Se proiectase Raiul, de afară.
Se impunea o copie, în ţară.
El, analist, a dat la fiecare
De lucru, românesc, în programare.
A fost o minte rară. Sclipitoare.
Un geniu matematic în travesti.
Se ocupa de zeci şi zeci de chestii.
Cum preda el, mai rar discurs sub soare.
Şi-acum, mă uit, cum pleacă, între trestii,
La pescuit, sătul de tot, şi toate.
De-o pensie care nu mai vine, poate.
De nu se-aleg cei precum el, de bestii.
Primiţi, vă rog, Maestre, ca scrisoare
Această poezie ce nu ştie
Să facă din puţin, o clipă, vie,
Recunoştinţa veşnic trecătoare…
28 ianuarie 2013
Fii primul care comentează