Tocmai acum, când sunt părinte,
Şi-mi fac copiii rugăminţi,
Când nu mai am puteri şi minte,
Cât am nevoie de părinţi!
Să uit de ultima mea grijă,
Să fiu din nou copil iubit,
Dintr-un alun, să-mi fac o tijă,
Şi să mă uit la pescuit!
Pe unde v-aţi ascuns, pe lume,
Părinţii mei ce-aţi fost copii,
De ce nu mă strigaţi, pe nume,
Şi nu-mi daţi tot ce pot pofti?
De ce istoria se tot zbate,
Cu alţi copii şi rugăminţi?
Cine le dă, când cer de toate,
Când nu mai pot aceşti părinţi?
Unde-mi sunt, Doamne, ei, părinţii,
Să îmi tot dea, din viaţa lor,
Putere trupului şi minţii,
Să dau copiilor, ce vor?
O lume-ntreagă de mi-ar cere,
Le-aş da-o fără rugăminţi,
De aş primi din cer, putere,
Le-aş da părinţii mei, părinţi…
Vă sărut mâna tată, mamă,
Veniţi când nu mai ştiu şi pot,
Când mă îngheaţă marea teamă,
Să ne mai daţi odată tot!
1 noiembrie 2012
Fii primul care comentează