De nu ar fi plătită cu durere,
Ce fericire ar avea valoare?
De n-ar fi smuls, cu trudă, din tăcere,
Ne-ar mai mişca cuvântul care doare?
De n-ar fi preţul sorocit în toate,
Ar mai rămâne ceva pentru mâine?
Ar mai mânca secunda care poate,
De n-ar muri secunda, fără pâine?
Şi veşnic dacă am avea putere,
N-am lua prea mult, din clipa care vine?
De n-ar fi răul care veşnic cere,
Am înţelege ce-a cerut un bine?
Şi chiar şi întrebările din urmă,
Îţi fac izolator din lumea care,
În timp ce veşnicia ta se curmă,
O veşnicie e nepăsătoare…
12 decembrie 2012
Fii primul care comentează